Radu Miruță: Dacă PSD și AUR votează moțiunea de cenzură vom ajunge iar la epoca Ciucă-Ciolacu

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Mâine este din nou o zi politică grea. Președintele Nicușor Dan convoacă partidele la Cotroceni pentru consultări, în vederea stabilirii unor puncte comune de vedere pentru a nu se pierde banii veniți de la Uniunea Europeană. Prezent la Digi24 ministrul Radu Miruță a spus că el crede că a mai rămas „o urmă de rațiune în clasa politică”.

„E mai mult decât binevenită o astfel de întâlnire. Mă bucur foarte mult că domnul președinte Nicușor Dan a organizat, pentru că totuși trebuie să mai fi rămas o ramură de rațiune în clasa politică, încât într-o cameră ne putem lupta politic și populația va decide cine a perturbat toate lucrurile astea și cine greșește – însă cât timp ne luptăm în camera asta a scenei politice, în camera cealaltă trebuie să existe un armistițiu politic, pentru ca bucata de bani pe care România ar putea să o piardă să nu fim în situația de a o pierde”, a spus ministrul.

Întrebat dacă se poate merge mai departe și fără Ilie Bolojan, Miruță a spus: „Noi am menționat care sunt condițiile în care nu mai stăm la masă. Dacă PSD va vota o moțiune de cenzură împreună cu AUR, indiferent dacă se vor înțelege sau nu cu PNL, cu sau fără Ilie Bolojar, noi nu vom mai sta, pentru că nu e o abordare serioasă. România se va întoarce la epoca Ciucă-Ciolacu, în care își vor da mâna peste țară și vor avea voie să spună fiecăruia pe cine să-și pună premier, pe cine să pună ministru, ce să facă ministrul respectiv, bătându-joc și de votul români noștri, și de democrație”.

 

 

Editor : Sebastian Eduard

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *