Radu Miruță a anunțat neregulile găsite în urma controlului la CSA Steaua, pe care le-a trimis la DNA: „Vreau să ajungă în Divizia A”

Moderator Florin Mihai
6 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Radu Miruță, ministrul Apărării, a anunțat rezultatele controalelor la Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua. Mai multe nereguli, care țin de contractele de achiziție ale CSA, pontajele angajaților sau parteneriate cu alte instituții, au ajuns pe masa procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), potrivit ministrului. În schimb, Miruță a punctat că își dorește ca echipa de fotbal CSA Steaua să ajungă în Liga I și a invitat la discuții „orice entitate privată” care și-ar dori să intre într-un parteneriat cu MApN.

Ministrul Radu Miruță a avut joi, 2 aprilie, o conferință de presă în care a detaliat mai multe nereguli găsite la nivelul Ministerului Apărării și ajunse pe masa DNA.

„Armata Română are nevoie de club sportiv, un loc în care militarii să facă sport, dar nu în modul în care se întâmplă astăzi, la CSA”, a fost concluzia ministrului. 

Neregulile descoperite la CSA Steaua, ajunse pe masa procurorilor DNA

În acest context a vorbit și despre neregulile găsite la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, trimise procurorilor anticorupție.

Una dintre nereguli vizează contractele încheiate în anii 2024-2025 între CSA Steaua și Primăria Chiajna la „prețuri de trei ori mai mari”.

O altă neregulă vizează „contrate de activitate sportivă”. Au fost analizate 80 de astfel de contracte dintr-un total de 350.

„Acele 80 de contracte au valoare de 4 milioane de lei, s-au găsit situații în care contracte erau încheiate într-o perioadă retroactivă. S-au găsit contracte pentru persoane care nu atestau calitatea de antrenor”, a declarat ministrul Radu Miruță.

Un alt caz vizează achiziții de servicii de traducere, în valoare de 94.000 de lei pentru 121.000 de pagini, care nu au fost publicate prin intermediul Serviciului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

În plus, în urma controalelor au fost descoperiți angajați care au pontat sute de ore în plus sau angajați care, fiind în concediu, apăreau în situațiile oficiale cu ore suplimentare lucrate. 

„Necesarul funcțiilor de colonel e de 2,4 ori mai mare decât la Infanterie Getica sau Gemina. La CSA avem de 2,4 ori mai mulți colonei decât la infanterie”, a mai menționat Radu Miruță. 

În acest context, Miruță a explicat că noul comandant al CSA Steaua va avea ca principal obiectiv reorganizarea Clubului. 

Ghencea: Chirie cu 10.000 de euro mai mare decât pe alte stadioane moderne

Radu Miruță a vorbit și despre situația stadionului Ghencea. Ministrul subliniază că prețul pentru închirierea stadionului este cu 10.000 de euro mai mare decât ale stadioanelor concurente (Arena Națională sau Cluj Arena).

„Avem unul dintre cele mai moderne stadioane la Ghencea care nu a fost închiriat pentru că i s-a pus un preț care să descurajeze închirierea”, a adăugat Radu Miruță.

Ministrul a subliniat că stadionul funcționează pe pierderi de 30 de milioane de lei anual, în condițiile în care încasează 11,15 milioane de lei din bilete și are 41,5 milioane de lei cheltuieli de funcționare.

Miruță: „Vreau ca Steaua să ajungă în Divizia A”

Radu Miruță a subliniat că își dorește ca echipa de fotbal CSA Steaua București, în prezent în Liga a II-a, să poată promova în primul eșalon al fotbalului românesc.

„M-am uitat care sunt piedicile. Știți care sunt piedicile existente astăzi – legea sporturilor care nu permite ca cluburile sportive de drept public, așa cum e CSA, să intre în divizia A, având în vedere forma actuală a Legii. Există o altă variantă, de modificare a legii MApN, astfel încât MApN să înființeze o societate comercială, însă e nevoie de altcineva decât doar de mine care vreau să se întâmple asta, e nevoie de voință politică”, a declarat Radu Miruță.

Acesta a subliniat că ar mai exista două variante, care țin de implicarea mediului privat în acționariatul CSA Steaua. 

„O asociere în participațiune fără scop patrimonial sau o asociere a CSA cu cine dorește din mediul privat. Începând de astăzi (n.r. 2 aprilie), invit orice entitate privată care se gândește să analizeze dacă este preocupată să intre într-un parteneriat cu MApN pentru a gestiona situația fotbalistică de la CSA, să trimită un mesaj pe cabinet.ministru@mapn.ro și voi participa cu aceste entități pentru a analiza care sunt traseele”, a punctat Radu Miruță.

Întrebat dacă ar lua în calcul o asociere cu patronul echipei FCSB, George Becali, Radu Miruță a menționat că „nu mă uit la persoane, mă uit la principii”. 

„Am deschis porțile complet și am luat decizia să parcurg orice etapă ca Steaua să ajungă în Divizia A, cel puțin să nu aibă vreo barieră birocratică. Urmează să vedem cine sunt oamenii interesați, dacă sunt interesați, ne interesează să fie cât mai mulți oameni interesați. Nu am analizat aspectul ăsta până acum, dar nu mă uit la persoane, mă uit la principii. Principiul anunțat astăzi este un parteneriat pe care CSA să îl facă”, a adăugat ministrul Apărării.

Editor : M.G.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *