Putin vrea să organizeze Jocurile Olimpice în Rusia și invocă „salvarea idealurilor olimpismului”

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Vladimir Putin a declarat că Rusia este pregătită să găzduiască din nou Jocurile Olimpice, atât de vară, cât și de iarnă, într-un mesaj transmis cu ocazia aniversării a 115 ani de la înființarea Comitetul Olimpic Rus, scrie News.ro

În mesajul oficial, liderul de la Kremlin a subliniat contribuția istorică a Rusiei la mișcarea olimpică și a amintit că țara sa s-a numărat printre fondatorii Comitetul Olimpic Internațional.

Dragi prieteni! Vă felicit cu ocazia celei de-a 115-a aniversări a Comitetului Olimpic Rus. Aş dori să menţionez că ţara noastră s-a numărat printre fondatorii Comitetului Olimpic Internaţional şi, începând din 1900, a participat la Jocurile Olimpice reluate şi le-a găzduit de două ori — în 1980 la Moscova şi în 2014 la Soci. De fiecare dată la cel mai înalt nivel organizaţional şi creativ, fapt recunoscut de CIO”, a precizat preşedintele rus.

Putin a transmis explicit că Rusia își dorește să revină în prim-planul organizării marilor competiții sportive internaționale, sugerând inclusiv un rol mai larg în viitorul olimpismului.

Aş dori să subliniez că Rusia este deschisă să găzduiască Jocurile Olimpice de vară şi de iarnă în viitor şi este pregătită să contribuie la salvarea idealurilor autentice ale olimpismului”, a adăugat Putin.

 

Editor : Ș.A.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *