Primarul municipiului Slatina, liberalul Mario De Mezzo, a susţinut joi, într-o conferinţă de presă, că este convins că este urmărit de persoane plătite de adversarii politici de la PSD, făcând referire la apariţia în presă a unor fotografii realizate cu el în timp ce se afla într-un mall din Capitală, dar şi cu maşina de la primărie folosită de edil şi care era în parcarea centrului comercial.
„Eu sunt convins că PSD-ul plăteşte oameni care să mă urmărească. Statistic, din punctul meu de vedere, şi cei care aţi fost măcar o dată în Bucureşti sau într-un mall din Bucureşti ştiţi asta, statistic este imposibil ca într-o parcare atât de mare cât este cea de la AFI Cotroceni să-mi găsească şi maşina şi să mă găsească şi pe mine în tot mallul în mai puţin de 45 de minute şi să ne facă două poze, acest lucru se poate întâmpla doar dacă cineva mă urmăreşte. Eu n-am nimic de ascuns”, a afirmat Mario De Mezzo.
Primarul municipiului Slatina a arătat că în timpul unei deplasări la Bucureşti s-a oprit să mănânce într-un mall cu fiica lui.
„(…) sunt un infractor deosebit pentru faptul că am mâncat cu fiică-mea într-un mall în Bucureşti. Sigur că nu mă apuc să mă justific în faţa nimănui de ce, când am avut treabă în Bucureşti, din drumul meu spre casă, m-am oprit să mănânc cu fiică-mea. Nu e treaba nimănui de ce fac asta. Am văzut că au făcut o fotografie şi maşinii mele în parcarea de la AFI. Acum, să vă spun drept, mie mi se întâmplă ca eu să nu-mi mai găsesc maşina când o parchez la AFI, atât de mare e parcarea de acolo. Mi se pare extrem de bizar că ei au găsit şi maşina, m-au găsit şi pe mine în mai puţin de 45 de minute cât am stat eu în mall. Şi mi-au făcut şi mie poze cu fiică-mea. Au făcut-o celebră. Nu-şi dorea asta”, a spus De Mezzo.
Edilul l-a ironizat în context pe preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Marius Oprescu, liderul organizaţiei PSD Olt, pentru preţul de achiziţie al microbuzelor electrice de transport şcolar.
„Data viitoare când mă duc la Bucureşti, domnule preşedinte, cumva să facem o cerere la CJ, să-mi dea un microbuz de ăsta, de 262.000 (euro). (…). Poate mi-l dau şi mie la Bucureşti, că e şi mai uşor de urmărit şi este şi mai confortabil că la 262.000 la preţ de Ferrari, ar trebui să fie confortabil. Acum vorbind foarte serios, cred că în judeţul Olt ne-am întors în epoca Dragnea. În Biroul Politic Naţional unul dintre colegii noştri de partid, o doamnă de fapt, a spus să nu uitaţi cum era în epoca Dragnea când eram toţi urmăriţi şi ştia Dragnea de fiecare dintre noi ce facem şi unde suntem”, a mai afirmat primarul Mario De Mezzo.
Editor : Liviu Cojan
