Un adolescent de 15 ani a murit înecat pe o plajă din Constanța. Un alt copil, de 10 ani, a ajuns la spital

Un adolescent de 15 ani a murit înecat pe o plajă din municipiul Constanţa, iar un alt copil, de 10 ani, a ajuns la spital, anunţă IPJ Constanţa.

Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa – Secţia 1 au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 12.30, cu privire la faptul că, pe o plajă din municipiul Constanţa, două persoane s-ar fi înecat, relatează News.ro.

„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre doi minori, în vârstă de 10, respectiv 15 ani, care au fost preluaţi de către echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, la spital, unul dintre tineri, de 15 ani, a decedat”, transmit autorităţile.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

Editor : M.B.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!