Precizările lui Emil Boc, după ce frații Tate au spus că vor să cumpere Hotelul Continental. „Restul: poveşti, cancan, nu discutăm”

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat, vineri, că, dacă se va pune problema vânzării Hotelului Continental din municipiu, Primăria îşi va exercita dreptul de preempţiune pentru a cumpăra clădirea. Precizările sale vin după ce fraţii Tate au susţinut că vor să cumpere hotelul, acum închis, unul dintre simbolurile oraşului.

Primarul Emil Boc a făcut, vineri, precizări, pe Facebook, privind Hotelul Continental din centrul municipiului Cluj-Napoca.

„Din start vreau să fie foarte clar următorul lucru: indiferent cine doreşte sau va dori să cumpere acest hotel, Primăria, ca de altfel şi Consiliul Judeţean sau Ministerul Culturii, au dreptul şi posibilitatea legală să-şi exercite dreptul de preempţiune. Cu alte cuvinte, să cumpere primii acest hotel, înainte ca alţii să-l cumpere. Rămân constant şi spun şi întăresc ceea ce am precizat în trecut: Primăria, dacă se va pune problema vânzării Hotelului Continental, îşi va exercita dreptul de preempţiune pentru a cumpăra acest hotel. Aceasta este poziţia oficială a Primăriei, restul, poveşti, cancan, nu discutăm şi nu ne interesează”, a declarat Boc.

Precizările sale vin după ce fraţii Tate au făcut o vizită la Cluj-Napoca, afirmând că ar putea să cumpere clădirea, acum degradată.

„Ar trebui să cumpărăm, chiar aici, în mijlocul celui de-al doilea cel mai mare oraş, cu 13 milioane de dolari întregul hotel din Primul Război Mondial şi să îl denumim Hotelul Tate”, a susţinut Andrew Tate, într-o postare pe X. Cei doi fraţi au afirmat că ar putea să îşi amenajeze un penthouse la ultimul nivel, iar apoi să deschidă hotelul pentru turişti.

Iniţial denumit „New York”, Hotelul Continental este o clădire-simbol a municipiului Cluj-Napoca, dar în prezent este închisă şi degradată.

Editor : Sebastian Eduard

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *