"Prea târziu!" Capello spune unde a greșit Chivu și de ce Inter a fost eliminată de Bodo/Glimt

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

După 1-3 în turul din Norvegia, Inter nu a reușit să întoarcă soarta calificării. Ba mai mult, a pierdut și returul de pe teren propriu, 1-2, primul gol al lui Bodo/Glimt venind după o gafă monumentală a experimentatului Manuel Akanji.

Fabio Capello: „Inter, mult prea lentă. Sucic, introdus puțin prea târziu”

Fabio Capello, acum analist la Sky, a comentat al doilea eșec suferit de Inter în decurs de șase zile contra lui Bodo/Glimt. Fostul mare antrenor italian crede că formația lui Cristi Chivu a fost prea lentă, iar antrenorul român l-a introdus destul de târziu, în minutul 62, la 0-1, pe Petar Sucic, un jucător capabil să dezechilibreze apărarea norvegiană.

„Inter a fost mult prea lentă în fiecare mișcare. Nimeni nu a fost capabil să dribleze un adversar. Toți au fost modești în situațiile de unu contra unu și au existat prea puține schimbări de direcție.

Inter a avut câteva ocazii, însă mereu în urma unor cornere. Nu a existat viteza necesară pentru a învinge o echipă atentă precum cea a lui Bodo. Când a intrat Sucic, care driblează și are viteză, ceva s-a schimbat, însă puțin prea târziu”, a spus Fabio Capello, potrivit TMW.

Finalista Champions League din sezonul trecut părăsește astfel competiția încă din februarie, în timp ce Bodo/Glimt va juca în optimi fie contra lui Manchester City, fie contra lui Sporting Lisabona. Tragerea la sorți e programată vineri.

Inter continuă doar în competițiile interne și are șansa de a face eventul

Fără Champions League, Cristi Chivu se va concentra exclusiv asupra meciurilor din Serie A și Cupei Italiei, existând șanse bune de a câștiga ambele competiții rămase.

În campionat, Inter este lider autoritar, cu 10 puncte avans față de a doua clasată AC Milan. Sâmbătă, de la ora 21:45, este programat duelul cu Genoa, iar pe 8 martie se va disputa marele derby cu Milan, care poate tranșa discuția privind campioana.

În Cupa Italiei, competiție transmisă de VOYO, Inter este calificată deja în semifinale, unde va înfrunta Como, pe 3 martie. În celălalt penultim act se vor înfrunta Lazio și Atalanta.


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *