Fostul atacant al Corvinului rememorează câteva episoade din interacțiunile cu actualul selecționer al primei noastre reprezentative.
Poveștile lui Gabor: „Lucescu ne obliga să mergem la școală. Noi îl mai păcăleam”
Actualmente observator federal la meciuri din Liga 1, Gabor îl caracterizează pe Lucescu: „Un om deosebit, încerca să ne susțină în toate. Am învățat foarte multe de la dânsul și de la colegii pe care i-am avut, Radu Nunweiller, Dumitrache… Am avut șansa să ne pregătim alături de jucători de echipă națională, jucători de top, care veniseră la Corvinul. Am învățat multe și de la ei. Pe lângă faptul că eram noi talentați, am avut șansa să-i vedem lângă noi, cam ce fac, cum se antrenează și, vrând-nevrând, furam câte ceva de la ei. Iar nea Mircea, pe lângă fotbal, ne-a obligat să mai facem și ceva școală. Și asta a contat foarte mult”.
Lucescu era un fel de taă care avea grijă de familie. „Ne forța să mergem la școală. Câteodată, când erau antrenamentele mai grele, îl mai păcăleam noi, că avem cursuri sau nu știu ce. Când ne trimitea el la școală, ne mai duceam pe o parte și ieșeam pe alta. Dar, de multe ori, ne și controla la școală. Apoi, când mergeam prin București, ne ducea la un teatru, la un film”, povestește fostul internațional cu 35 de selecții și două goluri pentru naționala mare a României.
„Probabil că Lucescu vrea să mai prindă și un Campionat European!” 🙂
Romică Gabor ne-a vorbit și de pasiunea cu care își făcea Lucescu meseria de antrenor: „Se documenta foarte mult din fotbalul străin, mai ales din fotbalul englez. Pe lângă faptul că făcea individualizare cu noi, lucra foarte mult și pe tactică. Era tânăr, avea pasiune. Mai are și acum pasiune, la 80 de ani, văd că nu se lasă. Probabil vrea să mai prindă și un Campionat European (n.r. – râde). El e tot tânăr. E veșnic”.
Gabor ne-a vorbit și despre ofertele pe care le-a avut în acea perioadă de la Dinamo și despre faptul că Lucescu, atunci antrenor al Corvinului, s-a opus: „Prima dată, Lucescu n-a vrut să mă lase. Eram în Divizia A cu Corvinul și mă voia Dinamo. Eram atunci în armată, aveam vreo 19 ani, la Comandamentul trupelor de securitate. Și nea Mircea îmi zicea: „Nu pleca, nu pleca, Romică! Nu semna, că vedem noi…” Avea nevoie de mine la Hunedoara să joc. Până la urmă, l-a convins pe Văetuș să semneze cu Dinamo. Un jucător foarte bun și Florică. A câștigat campionatul atunci cu Dinamo”.
De ce nu l-a lăsat Lucescu pe Gabor să plece la Dinamo? „Avea nevoie de mine, că era și atunci treaba cu juniori în teren, eram eu și Rednic. Iar acum îmi tot reproșează că n-am vrut să mă duc la Dinamo și i-am zis: „Bre, nea Mircea, dumneata nu m-ai lăsat să mă duc, când erai la Hunedoara”, povestește fostul internațional.
A intrat și Steaua pe fir
După trecerea lui Lucescu de la Corvinul la Dinamo, tehnicianul l-a dorit în echipa „câinilor” pe interlocutorul nostru, însă intrase pe fir și marea rivală din acea vreme, Steaua București. „Semnasem cu nea Mircea în alb pentru Dinamo, dar nu mai voiam eu să plec apoi. Eram în discuții cu Steaua. Am fost pe la Ilie Ceaușescu cu nea Puiu Iordănescu, au zis că îmi rezolvă toate doleanțele pe care le aveam. Când ești la Ilie Ceaușescu în birou, ce să zici? Că vrei aur? Mi-au promis că se rezolvă tot, doar să rămân atunci în București. Și am zis că nu rămân pentru că am rudele, părinții la Hunedoara. S-a auzit că vor veni după mine la Hunedoara și au scos oamenii din Combinat la stadion, să nu-mi dea drumul. Nu am mai vrut eu să plec, că puteam pleca. N-am știut că mă accidentez. Dar mai bine plecam la Steaua. Acolo erai mai protejat de arbitri. La Corvinul, pe unde ne duceam, toți ne luau de la genunchi în sus”, e marele regret al fostului atacant, care și-a rupt apoi tendoanele de la ambele picioare, prima oară când avea 26 de ani, iar a doua oară la 28 de ani!
