Un cuib de barză construit pe hornul sediului de poliție dintr-o comună din Cluj i-a lăsat pe polițiști în frig. Soba nu poate fi folosită, iar mutarea cuibului este interzisă până la intervenția specialiștilor.
Pasărea și-a făcut cuibul chiar pe hornul sediului de poliție din Călățele, județul Cluj. Întrucât barza este specie protejată prin lege, cuibul nu poate fi mutat pur și simplu, fiind necesare avize. Astfel, a fost solicitată intervenția autorităților din cadrul Ministerului Mediului.
Abia după obținerea tuturor aprobărilor, cuibul va fi relocat de personal specializat, sub supravegherea autorităților de mediu. Până atunci, polițiștii își desfășoară activitatea folosind surse alternative de încălzire.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a transmis că au fost respectați toți pași legali și că mutarea va fi făcută fără a afecta specia protejată. Mutarea cuibului în condiții necorespunzătoare se consideră infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.
Citește și:
Cea mai bătrână barză din România. Are 21 de ani și se întoarce, an de an, în cuibul său din Bihor
Editor : A.M.G.
