„Poarta petrolului”, redeschisă. Reacția lui Donald Trump după ce Iranul a anunțat că relaxează accesul în Strâmtoarea Ormuz

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Iranul a anunţat vineri redeschiderea „completă” a Strâmtorii Ormuz pe toată durata armistiţiului, relatează AFP. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat că această măsură va include trecerea „tuturor navelor comerciale” prin strâmtoare, conform Reuters.

„Conform armistiţiului în Liban, trecerea tuturor navelor comerciale ptin strâmtoarea Ormuz este complet deschisă pe toată durata rămasă a armistiţiului, pe ruta coordonată, așa cum a fost deja anunțată de Organizația Porturilor și Maritimă a Republicii Islamice Iran”, a anunţat vineri pe X ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi.

aGFzaD1iN2E2ZTllMzhiMGMwNmFmMWFiNDE5MTJlODllNTdmMg==.thumb

Trebuie menționat, totuși, că Iranul a declarat anterior că strâmtoarea este deschisă națiunilor care colaborează cu armata sa. Nu este clar dacă blocada americană a porturilor iraniene rămâne în vigoare după decizia Iranului, anunță BBC.

Declarația lui Aragchi vine în contextul în care Keir Starmer și Emmanuel Macron vor găzdui împreună o întâlnire virtuală la care sunt așteptați să participe 40 de lideri. Grupul urmează să discute despre redeschiderea strâmtorii.

Preşedintele american Donald Trump a salutat imdiat anunţul redeschiderii strâmtorii, un punct-cheie în negocieri între Washington şi Teheran în vederea opririi Războiului din Iran.

„Iranul tocmai a a anunţat că Strâmtoarea Ormuz este deschisă în întregime şi pregătită de o traversare completă. mulţumesc”, scrie pe platforma Truth Social, cu majuscule, şeful statului american.

Citește și:

Trump nu a vrut niciodată o schimbare de regim în Iran, susține un trimis special al SUA. Care ar fi fost obiectivul liderului american

Editor : C.A.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *