România va întâlni Turcia joi, 26 martie, de la ora 19:00, la Istanbul, în semifinala play-off-ului de calificare. În eventualitatea unui succes, tricolorii vor juca finala marți, 31 martie, pe terenul învingătoarei dintre Slovacia și Kosovo.
În contextul în care s-a discutat intens despre atmosfera creată de cei peste 42.000 de spectatori pe arena din Istanbul, Victor Pițurcă a ținut să combată aceste așteptări. Fostul selecționer a explicat că zgomotul din tribune nu afectează echipa vizitatoare, ba chiar poate destabiliza formația gazdă în momentele dificile.
„Haideți să lămurim lucrul ăsta, că tot aud că va fi… ‘vai de capul meu, ce infern e în Turcia’. Nu, ca jucător de fotbal, că am jucat și eu la cel mai înalt nivel, când intri în teren nu mai auzi nimic. Pe un singur stadion din lume pe care am jucat am simțit puțină presiune, pe stadionul celor de la Rangers, în Scoția. Atunci au mărit și sunetul la stație, l-au amplificat. Dar în rest nu, când intri ca jucător… ce să facă?
Suporterii își susțin echipa lor, mai mare e presiunea pe echipa lor, că dacă nu le merge jocul, sunt conduși, atunci jucătorii lor pot resimți presiunea publicului, ceea ce ne avantajează pe noi. Poate fi un avantaj pentru noi că se joacă într-un singur meci”, a spus fostul selecționer, la DigiSport.
Lotul convocat de Mircea Lucescu
PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Cătălin CĂBUZ (FC Argeș, 0/0), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).
