Petrolierul Grinch, suspectat face parte din flota-fantomă a lui Putin, a fost confiscat în apropiere de Marsilia

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Petrolierul Grinch, suspectat că ar aparţine flotei fantomă ruseşti, a fost escortat de marina franceză spre coasta de sud a Franţei și va fi predat autorităţilor judiciare, potrivit Prefecturii Maritime a Mediteranei.

Nava a fost ancorată în noaptea de sâmbătă spre duminică în Golful Fos, la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de Marsilia, potrivit site-ului specializat marinetraffic.com, scrie AFP, potrivit News.ro.

Petrolierul Grinch a fost interceptat joi dimineaţă în apele internaţionale ale Mării Alboran, între Spania şi Africa de Nord, „cu asistenţa mai multor aliaţi ai noştri”, inclusiv a Regatului Unit, a anunţat preşedintele francez Emmanuel Macron.

Prefectura maritimă a indicat sâmbătă după-amiaza târziu că nava era escortată „de resurse ale Marinei Franceze”.

„Va fi ancorată şi ţinută la dispoziţia procurorului din Marsilia, în cadrul anchetei preliminare pentru neafişarea drapelului”, au adăugat autorităţile maritime într-un comunicat.

598 de nave sub sancţiuni UE

Prefectura maritimă specifică faptul că au fost instituite „zone de excludere nautică şi aeriană” în jurul ancorajului navei Grinch în terminalul petrolier al portului Marsilia-Fos, situat în Fos-sur-Mer. Au fost luate măsuri „pentru a continua anchetele în condiţii satisfăcătoare de siguranţă şi securitate”, a precizat  prefectura maritimă.

Parchetul, împreună cu anchetatorii din cadrul jandarmeriei maritime, urmează să efectueze o serie de verificări.

Nava petrolier Grinch, lungă de 249 de metri, apare sub acest nume pe lista navelor din flota fantomă rusă sancţionată de Regatul Unit, dar sub numele Carl pe lista întocmită de Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Aproximativ 598 de nave suspectate că aparţin acestei flote fantomă sunt supuse sancţiunilor Uniunii Europene.

Editor : B.P.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *