Pakistanul a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective din Afganistan. Cel puțin 18 civili au murit, inclusiv copii

Moderator Florin Mihai
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Pakistanul a afirmat într-un comunicat datat 21 februarie, dar publicat abia duminică la primele ore, că a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective din Afganistan, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Ulterior, oficialităţi locale afgane au precizat că raidurile au ucis 18 civili, inclusiv copii.

Loviturile au avut loc după ce guvernul de la Islamabad a pus o serie de atentate sinucigaşe cu bombe, în Pakistan, pe seama unor luptători care acţionează de pe teritoriul afgan.

Ministerul pakistanez al apărării susţine în comunicatul difuzat pe platforma X că deţine „dovezi concludente” potrivit cărora atentatele – care au avut loc inclusiv în luna dinaintea Ramadanului, sfântă pentru musulmani – au fost comise de talibanii din Pakistan, la ordinele conducerii acestora din Afganistan.

Obiectivele de pe teritoriul afgan lovite ca ripostă au fost şapte tabere şi ascunzători ale teroriştilor, selectate pe baza unor informaţii secrete, mai arată comunicatul.

Ministerul apărării de la Kabul, condus de talibanii afgani, a condamnat atacurile pakistaneze şi a avertizat că va urma o ripostă „adecvată şi proporţională”. 

Editor : M.C

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *