ONU avertizează: intervenţia SUA în Venezuela subminează dreptul internaţional şi face lumea mai puţin sigură

Moderator Sebastian Radu
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Comunitatea internaţională trebuie să clarifice faptul că intervenţia SUA în Venezuela reprezintă o încălcare a dreptului internaţional – ceea ce face lumea mai puţin sigură – a declarat marţi Înaltul Comisariat al ONU, informează Reuters.

Forţele americane l-au înlăturat de la putere pe liderul venezuelean Nicolas Maduro într-o operaţiune surpriză în weekend. Acesta se confruntă cu patru acuzaţii penale în SUA, între care cea de narcoterorism, iar vicepreşedinta lui Maduro, Delcy Rodriguez, a fost învestită în funcţia de preşedinte interimar.

”Este clar că operaţiunea a subminat un principiu fundamental al dreptului internaţional, conform căruia statele nu trebuie să ameninţe sau să folosească forţa împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a niciunui stat”, a declarat Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

”Comunitatea internaţională trebuie să se unească cu o singură voce pentru a insista asupra acestui lucru”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt principal al Înaltului Comisariat, Ravina Shamdasani.

Departe de a fi o victorie pentru drepturile omului, intervenţia militară dăunează arhitecturii securităţii internaţionale şi face ca fiecare ţară să fie mai puţin sigură, a spus ea.

Citește și

Donald Trump, Groenlanda

Intervenţia americană „trimite un semnal că cei puternici pot face ce vor”, a adăugat oficialul ONU.

Viitorul Venezuelei trebuie să fie hotărât doar de poporul său, a continuat ea, adăugând că instabilitatea şi militarizarea suplimentară nu ar face decât să înrăutăţească situaţia drepturilor omului de acolo. 

Articol recomandat de sport.ro


Ruptură în familie: Gigi Becali: „L-am iubit ca pe un frate, dar am aflat ce a făcut”

Ruptură în familie: Gigi Becali: "L-am iubit ca pe un frate, dar am aflat ce a făcut"

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *