Directorul ANM Elena Mateescu a declarat joi, în direct la Digi24, că vremea se răcește accentuat în toată țara, o masă de aer rece urmând să aducă precipitații mixte, vânt puternic și temperaturi negative, inclusiv în Capitală, unde „vom resimți temperaturi mult mai coborâte”. Meteorologul a avertizat că în vestul, centrul și nordul țării valorile vor ajunge până la -15 grade Celsius.
„În Capitală astăzi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului cu rafale de 30-45km/h, o maximă în jurul a 1-2 grade, iar noaptea care va urma o minimă destul de coborâtă, spre -5°C. În condițiile intensificărilor de vânt cu siguranță vom resimți temperaturi mult mai coborâte”, a declarat Mateescu.
„De astăzi, o masă de aer rece va determina o scădere a regimului de temperaturi, în special în partea de vest, nord și centru, chiar cu valorile specifice datei din calendar, pentru că atât la nivelul maximelor, cât și la nivelul minimelor, valorile în această parte a țării vor fi destul de coborâte”, a spus meteorologul. „,Maxime astăzi, în Banat și Crișana, spre -7, -5°C, chiar și pe litoral o maximă în jurul a -2°, iar noaptea de joi spre vineri va aduce chiar valori specifice gerului, pentru că minimele vor coborî până la -15° în partea de vest, centru și nord a țării”, a mai adăugat Mateescu.
Potrivit meteorologului, „până la prânz rămân în vigoare cele două avertizări meteorologice de cod galben fie pentru ninsori abundente la munte și nu numai la muntem și în zonele mai joase de relief din partea de vest, centru-nord a țării”.
„Dacă urmăriți harta stratului de zăpadă din această dimineață, o să observați un strat mai consistent de zăpadă, în special la Vârful Om, unde depășim 155 cm sau Bâlea Lac – 100cm, dar și în zonele mai joase din partea de vest, centru-nord a țării, un strat de până la 25-50cm, semn că acest episod de iarnă de la finalul lunii decembrie și debutul lunii ianuarie a adus ninsori în bună parte din țară”, a afirmat aceasta.
„Cu siguranță așteptăm și în partea de sud, sud-est, pentru că în condițiile scăderii regimului de temperaturi, un nouă masă de rece începând de duminică va determina valori cel puțin la nivelul minimelor, cu -15, -10° în întreaga țară, chiar și maximele vor fi negative, astfel încât în condițiile absenței stratului de zăpadă, cel puțin pentru agricultură, efectele pot fi unele semnificative, dacă gerul va fi de lungă durată”, a mai precizat ea.
Probleme în Cluj
A fost haos în această dimineață pe drumuri din cauza stratului gros de zăpadă depus pe carosabil. Pe drumul care leagă comuna Florești de Cluj-Napoca se circulă cu dificultate, bară la bară, iar traficul este îngreunat.
În Cluj-Napoca au fost înregistrate, de asemenea, probleme. Mai multe autobuze au rămas blocate pe o stradă intens circulată, iar problemele s-au extins și în alte zone ale orașului, deși utilajele au intervenit pentru curățarea drumurilor.
Ninsoarea abundentă de pe parcursul nopții a făcut ca zăpada să se așeze din nou, ceea ce automat a îngreunat traficul. Situația creată de condițiile meteo, însă, a afectat și activitatea școlară. De exemplu, șase unități de învățământ din județul Cluj au fost închise.
Cursurile au fost suspendate pentru astăzi și în plus, în alte 20 de unități de învățământ preuniversitar, elevii navetiști nu au reușit să ajungă la cursuri din cauza drumurilor impracticabile. Aceștia fac naveta cu microbuzele școlare care nu au putut circula în această dimineață în siguranță.
Probleme similare s-au înregistrat și în județul Bistrița-Năsăud, unde cursurile au început în condiții de iarnă. Totodată, și acolo patru școli din județ au decis suspendarea cursurilor pentru astăzi, tot din cauza vremii nefavorabile.
Editor : C.S.
