Uniunea Europeană elimină, de la 1 iulie 2026, scutirea de taxe vamale pentru coletele venite din afara UE cu o valoare totală de până la 150 de euro și introduce o taxă fixă de 3 euro pentru fiecare produs din colet. Măsura este prevăzută în Regulamentul (UE) 2026/382, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, și se aplică direct în toate statele membre. În România, această taxă se va adăuga taxei logistice de 25 de lei, aplicată de la 1 ianuarie 2026, precum și TVA-ului datorat potrivit legislației fiscale.
Decizia vine în contextul creșterii accelerate a comerțului electronic și al volumului tot mai mare de colete de valoare mică expediate din țări terțe către consumatori din Uniune.
Ce prevede concret regulamentul european
Până în prezent, bunurile expediate direct din afara UE către un destinatar din Uniune, cu o valoare intrinsecă totală de cel mult 150 de euro, erau scutite de taxe vamale.
Începând cu 1 iulie 2026, această scutire este eliminată.
În locul ei, în perioada 1 iulie 2026 – 1 iulie 2028, se va aplica o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare produs din colet, dacă valoarea totală a coletului nu depășește 150 de euro.
Taxa se va aplica în două situații principale: atunci când importul mărfurilor este scutit de TVA la import în baza regimului special pentru vânzările la distanță (IOSS) sau atunci când bunurile fac parte dintr-o trimitere poștală, astfel cum este definită în legislația vamală europeană.
Pentru operatorii care nu sunt înregistrați în regimul IOSS continuă să se aplice Tariful vamal comun al Uniunii Europene.
Măsura este prevăzută ca fiind temporară, însă poate fi prelungită dacă noua infrastructură informatică vamală a Uniunii nu va deveni operațională până la 1 iulie 2028.
Cine plătește taxa vamală de 3 euro
Regulamentul introduce taxa vamală de 3 euro, însă cine o achită efectiv depinde de modul în care este realizat importul.
În cazul comenzilor prin platforme sau comercianți înregistrați în regimul special IOSS, obligațiile vamale sunt declarate de operatorul economic, iar taxa poate fi inclusă direct în prețul afișat clientului.
Dacă bunurile nu sunt declarate prin IOSS și sunt expediate prin poștă sau curier, importatorul este, de regulă, destinatarul coletului.
În acest caz, taxa este percepută de operatorul poștal sau de firma de curierat înainte de livrare.
De ce este eliminată scutirea de până la 150 de euro
Potrivit regulamentului, menținerea pragului de 150 de euro a permis apariția unor practici abuzive, precum declararea unor valori mai mici decât cele reale sau împărțirea artificială a comenzilor în mai multe colete pentru a evita taxarea.
Într-un sistem vamal digitalizat, în care toate bunurile importate sunt însoțite de date electronice, nu mai este justificată păstrarea unei scutiri introduse inițial pentru a reduce birocrația, potrivit Comisiei Europene.
În același timp, volumul mare al importurilor de valoare mică impune o protecție mai eficientă a intereselor financiare ale Uniunii și ale statelor membre.
Comisia Europeană va monitoriza lunar efectele măsurii
Regulamentul introduce și două mecanisme de evaluare:
Până la 1 octombrie 2026 și ulterior în fiecare lună, Comisia Europeană va analiza dacă are loc o reorientare a fluxurilor comerciale, de exemplu o migrare din regimul IOSS către alte regimuri pentru a evita plata taxei forfetare.
Dacă se constată astfel de situații, Comisia poate propune extinderea măsurii tranzitorii astfel încât taxa să se aplice tuturor coletelor cu o valoare de până la 150 de euro, indiferent de regimul prin care sunt importate.
De asemenea, până la 1 decembrie 2027, Comisia va evalua dacă noua infrastructură informatică centralizată a Uniunii pentru perceperea taxelor la import va fi operațională până la 1 iulie 2028.
În cazul în care sistemul nu va fi pregătit la timp, Executivul european poate propune prelungirea aplicării taxei forfetare și după această dată.
Taxa logistică de 25 de lei aplicată deja în România
Separat de taxa vamală europeană, România aplică, începând cu 1 ianuarie 2026, o taxă logistică de 25 de lei pentru gestionarea fluxurilor de bunuri extracomunitare, potrivit Legii 239/2025.
Ministerul Finanțelor a explicat, la începutul lunii februarie, că această taxă nu este una vamală, ci o obligație fiscală internă, introdusă pentru a reglementa comerțul electronic transfrontalier, în contextul creșterii semnificative a importurilor extracomunitare.
Instituția a subliniat că, potrivit legislației europene privind piața unică și politica comercială comună, niciun stat membru nu poate introduce unilateral taxe vamale.
Taxa de 25 de lei este încadrată ca obligație fiscală internă, aplicată pe teritoriul României, în conformitate cu normele europene privind procedurile de import.
Cum se aplică TVA și cine are obligația de plată
Pentru coletele cu valoare sub 150 de euro vândute și transportate din afara Uniunii Europene către persoane fizice din România, TVA este datorată în România, indiferent de statul prin care bunurile intră în spațiul comunitar.
Dacă bunurile sunt importate într-un alt stat membru decât cel în care se finalizează transportul către client, locul livrării este considerat a fi România.
Dacă bunurile sunt importate direct în România și sunt declarate prin regimul special pentru vânzările la distanță de bunuri importate (IOSS), TVA se declară prin acest sistem. În lipsa declarării, bunurile sunt supuse TVA la import în România.
Obligația de plată revine furnizorului de bunuri, expeditorului sau entității care facilitează vânzarea la distanță, nu destinatarului final.
Ministerul Finanțelor a respins ideea relocării coletelor
În spațiul public au apărut afirmații potrivit cărora introducerea taxei logistice ar fi dus la redirecționarea coletelor prin alte state membre și la pierderi fiscale pentru România.
Ministerul Finanțelor a respins aceste concluzii și a susținut că piața logistică internațională este dinamică, iar rutele pot fi influențate de numeroși factori comerciali și operaționali, nu de o singură măsură fiscală.
Datele prezentate de instituție au indicat o creștere constantă a numărului de colete extracomunitare intrate în România în a doua parte a anului 2025: 676.551 în august, 1.294.723 în septembrie, 1.924.223 în octombrie și 3.388.826 în noiembrie.
În ianuarie 2026, prima lună de aplicare a taxei de 25 de lei, au fost livrate 713.083 colete extracomunitare, de aproximativ 15 ori mai multe decât în ianuarie 2025 și la un nivel apropiat de cel din august 2025.
Potrivit Ministerului Finanțelor, aceste cifre contrazic ideea relocării fluxurilor logistice și a pierderilor fiscale.