Nicușor Dan a discutat 3 ore cu liderii coaliției, despre buget, refroma din administrație și politica externă. Precizările lui Bolojan

Moderator Florin Mihai
8 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit marți, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, cu liderii coaliției de guvernare, potrivit agendei comunicate de Administrația Prezidențială. Întâlnirea a avut loc la o zi după ce coaliția a ajuns la un consens privind tăierile din administrație. Principalul subiect de discuție al întrunirii care a durat circa trei ore a fost bugetul, dar și reforma din administrație și coordonarea în ceea ce privește politica externă, potrivit declarațiilor făcute ulterior de Ilie Bolojan.

ACTUALIZARE 22:00 Premierul Ilie Bolojan a afirmat, marţi seară, că, în cadrul întâlnirii avute la Palatul Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan şi şefii partidelor din coaliţie, au fost discutate problemele care ţin de pregătirea bugetului, aspectele cuprinse în pachetul de reformă în administraţie, dar şi despre coordonarea poziţiilor în politica externă a României. Prim-ministrul a precizat că bugetul va fi pregătit până la finalul săptămânii viitoare, iar la începutul acelei săptămâni se va adopta pachetul pentru administraţie şi cel de relansare economică.

„Am discutat probleme care ţin de pregătirea bugetului, de aspectele care sunt cuprinse în pachetul pentru reformă în administraţie, de cele care ţin de politica externă, în aşa fel încât să existe o aliniere cu domnia sa pe componenta de politică externă”, a afirmat Bolojan într-un interviu acordat TVR 1 și TVR Info.

El a fost întrebat dacă s-a ajuns la „un acord de pace” între liderii coaliţiei: „Nu e vorba de acord de pace. Suntem în faţa unor decizii pe care trebuie să le punem în practică. Cea mai importantă este cea legată de a avea un buget realist, cât mai repede posibil”.

Potrivit premierului, bugetul ar trebui pregătit până la finalul săptămânii viitoare.

„Până la sfârşitul săptămânii viitoare, să putem pregăti acest buget, să definitivăm toate discuţiile legate de principale alocări, de proiectele de investiţii, de alte aspecte care ţin de buget, iar în pregătirea bugetului, în prealabil, ar fi bine să adoptăm – şi vom adopta – cred eu, din motive de calendar, pachetul pentru administraţie şi cel de relansare economică la începutul săptămânii viitoare. Nu pot fi adoptate în această săptămână pentru că, în afară de avizarea de la ministere, e nevoie şi de un vot în CES, în acest Consiliu, în aşa fel încât să fie parcursă integral procedura şi asta necesită două-trei zile în plus”, a mai declarat premierul Ilie Bolojan.

ACTUALIZARE 18:30 Întâlnirea de la Palatul Cotroceni dintre președintele Dan și liderii Coaliției s-a încheiat după circa trei ore, iar principalul subiect de discuție a fost bugetul, potrivit Digi24.

Discuțiile vin la doar o zi după ce au existat discuții și în coaliție, între liderii coaliției și premierul Ilie Bolojan, și pare că tensiunile din ultima perioadă s-au mai calmat după ce au reușit să cadă la un consens în ceea ce privește reforma administrației locale și centrale. S-a stabilit, de asemenea, că nu se vor tăia salariile din educație și din sănătate, dar și reducerea unor impozite pentru unele categorii de populație.

„Discuțiile ar trebui să fie mai constructive”

ACTUALIZARE 14:10 Președintele a vorbit despre întâlnirea cu liderii partidelor de guvernare, precizând că „sunt mai multe subiecte de politică internă pe agendă”. Șeful statului a subliniat că și-ar dori totuși ca aceștia să nu se mai atace și să rămână stabilit ceea ce a fost stabilit în ședințele Coaliției. 

„Este o discuție de început de sesiune parlamentară. Sunt mai multe subiecte de politică internă pe agendă. Sunt bucuros că, în ședința de coaliție de ieri, cumva s-a ajuns la un consens pe legi importante. Pe scurt, probleme de actualitate. Este o întâlnire periodică”, a spus Nicușor Dan într-un interviu pentru Radio România Actualități. 

Președintele a mai transmis că și-ar fi dorit ca România să aibă deja un buget.

„Legat de decizia pe buget, am discutat chiar ieri puțin cu ministrul de Finanțe. A avut discuții cu toate instituțiile de stat, care fiecare au câte o bucățică din bugetul național. Discuția pe buget este gata să înceapă.

Și eu mi-aș dori ca liderii partidelor din coaliție să nu se mai critice, discuțiile să fie mai constructive, iar ceea ce este stabilit să rămână stabilit. Deci am același tip de nemulțumiri pe care le au oamenii. Pe de altă parte, suntem mai bine decât ne-am fi așteptat să fim cu un an în urmă. Există manifestări politice în încercarea de a arăta propriului electorat că partidul merge în direcția pe care acesta și-o dorește”, a mai spus șeful statului.

Știrea inițială. Liderii Coaliției de guvernare au stabilit luni, după o ședință de aproape patru ore la Palatul Victoria, o serie de excepții de la tăierile de cheltuieli din administrație. Printre acestea se numără educația și sănătatea. De asemenea, Guvernul ar putea veni cu modificări în privința taxelor locale.

Reforma administraţiei publice şi pachetul de relansare economică au fost finalizate şi vor fi adoptate prin ordonanţă de urgenţă imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională, educaţie, sănătate şi cultură, după cum au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliţiei de guvernare şi ai grupului minorităţilor naţionale.

Instituțiile din sistemul de apărare și ordine publică, dar și educația, sănătatea și cultura vor avea un regim special în privința tăierilor de cheltuieli. Acestea nu vor fi nevoite să taie fondul de salarii, ci vor putea realiza ținta de reducere a cheltuielilor și de la alte capitole.

De asemenea, modificări ar urma să fie făcute și în privința taxelor majorate, iar ministerele care au tăiat deja cheltuieli salariale nu vor mai fi nevoite să taie cu încă 10%.

Pe lângă aceasta, surse din interiorul Coaliției de guvernare au declarat pentru Digi24.ro că persoanelor cu dizabilități ar putea să li se reducă cu 50% impozitul datorat pentru prima locuință, dar și pentru prima mașină, cu condiția ca aceasta să aibă o capacitate cilindrică mică. Până la începutul acestui an, persoanele cu dizabilități erau scutite de plata impozitului.

Modificări ar putea să existe și în privința impozitelor pe locuință. În cazul locuințelor mai vechi de 50 de ani, impozitul ar putea fi redus cu 25%.

În urma discuțiilor de la Palatul Victoria, ar putea fi luate în calcul următoarele două variante pentru cei care au plătit deja impozitele majorate: fie li se returnează diferența, fie banii sunt păstrați la bugetul de stat, iar sumele vor fi scăzute din impozitele datorate în 2027.

Modificările finale vor fi stabilite în urma unui grup de lucru la Guvern care va lucra la aceste propuneri.

Editor : A.G. | B.E. | B.P.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *