Mircea Lucescu a murit! Fostul selecționar al României s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Decesul a venit în seara de 7 aprilie 2026, la spital. Mircea Lucescu era internat pe secția de terapie intensivă, după ce a suferit două infarcturi.
Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani
Mircea Lucescu s-a stins din viață marți seara, la Spitalul Universitar din București, la vârsta de 80 de ani. Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României se confrunta de mai mult timp cu afecțiuni medicale severe, care l-au determinat în cele din urmă să renunțe atât la funcția de antrenor, cât și la colaborarea cu Federația Română de Fotbal.
Conform informațiilor apărute în spațiul public, pe data de 3 aprilie 2026 — zi în care ar fi urmat să fie externat — acesta a suferit două infarcturi, primul în cursul dimineții, iar cel de-al doilea la un interval scurt de timp. Cadrele medicale au intervenit prompt, efectuând nu mai puțin de trei manevre de resuscitare, precum și o angiografie, pentru a evalua starea arterelor coronare și a identifica eventuale blocaje, conform MEDIAFAX.
A leșinat în timpul unui antrenament
Cu doar câteva zile înainte, pe 31 martie, Lucescu își anunțase oficial retragerea de la conducerea echipei naționale, punând astfel punct unui parcurs impresionant în fotbal, întins pe aproape cinci decenii. Decizia venea la scurt timp după un incident petrecut pe 29 martie, când acesta a leșinat în timpul unui antrenament, semn clar al degradării stării sale de sănătate.
„Spitalul Universitar de Urgență București informeaza că astăzi, marti, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească”, a transmis Spitalul Universitar din București.
A murit Mircea Lucescu, unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc și unul dintre tehnicienii cu cea mai lungă și diversă carieră din Europa. Cu titluri câștigate în mai multe campionate și trofee europene în palmares, Lucescu a avut o influență majoră asupra dezvoltării fotbalului românesc și din Europa de Est.
FOTO: Profimedia
