Mircea Lucescu, fostul antrenor al echipei naționale de fotbal, a încetat din viață marți seară, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență din București, unde fusese internat după ce i s-a făcut rău în timpul unui antrenament cu naționala.
Spitalul Universitar de Urgență din Bucuresti informează că astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul lui Mircea Lucescu.
„Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984.
Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis Spitalul Universitar.
Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați și de succes antrenori din istoria fotbalului românesc.
Dincolo de gloria internațională, „Il Luce” a fost aproape și de echipa națională pe care a condus-o atât la începutul cât și la sfârșitul carierei de antrenor.
Editor : B.P.
