Mii de români îi aduc un omagiu lui Mircea Lucescu la Arena Naţională. Traian Băsescu: „Nu am de spus decât un singur cuvânt”

Moderator Florin Mihai
32 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

După ce miercuri, sute de oameni i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu, fanii pot face acest lucru şi joi, la Arena Naţională, până la ora 20.00. Între timp, personalități din lumea sportului continuă să îi aducă omagii marelui antrenor. Printre ele s-a aflat și premierul Ilie Bolojan. Dănuţ Lupu, Dani Coman, Daniel Stanciu, Aurel Ţicleanu, Adrian Bumbescu sau Marius Lăcătuş sunt alte personalităţi care i-au adus un omagiu lui Mircea Lucescu joi. Ministrul Cătălin Predoiu a anunțat că Stadionul Dinamo se va numi de acum încolo „Mircea Lucescu”. Și președintele Băsescu, cel care l-a decorat pe Lucescu cu „Steaua României”, a trecut pe la Arena Națională. 

România îi spune rămas bun azi unuia dintre cei mai importanți ambasadori pe care i-a avut vreodată, Mircea Lucescu. A purtat tricolorul pe cele mai înalte culme ale lumii fotbalului. A condus echipa națională în ‘70, la mondialul în care l-a confruntat pe legendarul Pele. Pentru ca tricolorii să se distingă pe teren de brazilieni, din banii săi a cumpărat echipamentul albastru pentru întreaga echipă. Chiar dacă au pierdut meciul, generații la rând și-au amintit cu mândrie momentul în care a făcut schimb de tricouri cu Pele. Ani mai târziu, indiferent unde antrenat, n-a lăsat nicio clipă tricolorul în urmă, ba chiar l-a pus pe umeri la una dintre cele mai mari victorii ale carierei sale câștigarea Cupei UEFA cu ucrainienii de la Șahtior. Imaginea emblematică este acum la catafalcul celui căruia o țară și oameni din lumea întreagă îi spun astăzi „nu te vom uita”.

Mii de oameni din lumea fotbalului și suporterii își iau adio de la „Il Luce”. Fostul internațional Daniel Pancu, a îngenunchiat în fața catafalcului, apoi l-a strâns puternic în brațe pe Răzvan Lucescu. Sfâșietoare a fost și reacția lui Marius Șumudică, fost elev al lui Lucescu la Rapid. Acesta a izbucnit în plâns în fața sicriului. Pentru Dănuț Lupu, Marius Lăcătuș și Dumitru Graur, emoția momentului a fost atât de puternică, încât nu și-au putut stăpâni la crimele.

Marius Şumudică, la catafalcul lui Mircea Lucescu: M-ai făcut antrenor, m-ai făcut om şi nu voi uita niciodată.

ACTUALIZARE 14:47 Tehnicianul Marius Şumudică i-a adus, joi, un omagiu emoţionant lui Mircea Lucescu, despre care a spus că i-a schimbat destinul şi l-a făcut om.

„O săptămână tristă din toate punctele de vedere. Am văzut tot felul de comentarii că „cerul s-ar fi deschis”. Ar fi nedrept pentru alţi oameni care au decedat în alte perioade, fiindcă toată lumea este judecată la fel. În fond, rămân doar faptele pe care le-ai făcut. Ce aş putea spune despre domnul Lucescu? În primul rând, partea umană: un om extraordinar, care a ajutat mereu pe toată lumea, care te învăţa să trăieşti, încerca să-ţi ridice nivelul cultural şi nu cred că a făcut rău nimănui. A dat tuturor tot ce avea mai bun. Latura profesională nici nu ştiu dacă mai trebuie să o amintesc. Este cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor. Dacă s-ar fi născut în altă ţară, i s-ar fi spus „Sir Mircea Lucescu”. Un domn din toate punctele de vedere. Ziarele din toată lumea au scris pagini întregi despre el. Asta înseamnă să ai valoare, să-ţi pui amprenta asupra acestui fenomen. Nea Mircea, când te vei ridica sus şi vei fi acolo, să ştii că am rămas aici. Te-am iubit, vei fi veşnic în inima mea. Mi-ai schimbat destinul. M-ai făcut antrenor, m-ai făcut om şi nu voi uita niciodată lucrurile astea. Nu am fost lăsat să-l văd la spital, am ajuns la spital în ultima clipă, nu am reuşit să ajung unde era dânsul. Îmi pare rău şi este regretul vieţii mele că nu am reuşit să ajung”, a declarat Şumudică.

Băsescu: „Nu am de spus decât un singur cuvânt”

ACTUALIZARE 14: 30 Printre cei prezenți să-și aducă omagiile s-a aflat și Traian Băsescu, fostul președinte al României. El a fost întâmpinat de Răzvan Lucescu, cu care a schimbat câteva cuvinte. Fiul antrenorului i-a arătat fostului președinte și decorația primită de tatăl său de la acesta, Steaua României. La ieșirea din stadion Băsescu a făcut câteva fotografii cu admiratorii. „Nu am de spus decât un singur cuvânt: respect pentru Lucescu, a avut o viață dedicată sportului și României”, a fost singura declarație a lui.

În anul 2009, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe antrenorul Mircea Lucescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, în semn de înaltă apreciere a întregii activităţi fotbalistice şi a performanţelor obţinute ca antrenor, încununate prin câştigarea Cupei UEFA 2009, în finala de la Istanbul.

Mircea Lucescu a fost decorat după ce echipa ucraineană de fotbal Şahtior Doneţk câştiga Cupa UEFA.

ACTUALIZARE 14:27  Costel Gâlcă, actualul antrenor al Rapidului a declarat despre Mircea Lucescu că „Este un om imens, care a schimbat fotbalul intern și internațional. Pentru noi va fi greu, cel puțin în România, la nivelul actual, să-l ajungem. Eu îmi doresc foarte mult să câștigăm acest titlu, să îl dedicăm domnului Mircea Lucescu”

„Senzația mea e că ar fi putut sta încă mult timp cu noi și asta te face să ai anumite frustrări, pentru că era un om care transmitea în permannță ceva pozitiv. Credea că poate să facă lucruri, să inoveze. Eu am debutat cu dânsul și nu a fost doar un antrenor și nu doar pentru mine. El nu ne antrena, dar ne și educa, ne modela caracterul. Nu concepea locul 2 și asta nu se întâmpla doar la meciuri, ci și la antrenamente, Și asta ne-a ajutat enorm”, a declarat Bogdan Stelea.

Cel mai bogat om din Ucraina, la București

ACTUALIZARE 13:30 Rinat Ahmetov, patronul clubului Șahtior Donețk, considerat cel mai bogat om din Ucraina, cu o avere de 8 miliarde de dolari, și-a anunțat prezența în cursul zilei de joi, 9 aprilie, la București, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu, decedat marți, la vârsta de 80 de ani.

Înainte de sosirea lui Ahmetov, a avut o desfășurare impresionantă de forțe la Arena Națională. Concret, omul de afaceri ucrainean a decis să-și trimită mai mulți bodyguarzi pentru a se asigura că totul este pus la punct pentru momentul în care-și va face și el apariția.

Oamenii lui Rinat Ahmetov au ajuns la locul unde este depus trupul neînsuflețit al lui Lucescu în mai multe mașini de lux. ”Am crezut că a venit Nicușor Dan”, a fost reacția unei persoane prezente la fața locului.

Mircea Lucescu și Rinat Ahmetov au avut o legătură strânsă, iar ucraineanul a fost profund afectat de decesul antrenorului român.

„Un om pentru care fotbalul nu a fost doar o pasiune şi o profesie, ci o chemare şi o muncă de o viaţă. Mircea a fost absolut şi fără reţineri devotat jocului, dedicându-şi acestuia tot timpul şi energia sa, punând inima şi sufletul în ceea ce iubea. Iar fotbalul l-a răsplătit pe deplin – cu victorii, trofee, recunoaştere şi cu iubirea a milioane de fani în întreaga lume.

Autoritatea lui Lucescu în lumea fotbalului nu poate fi măsurată doar prin numărul de premii sau titluri – a fost un profesor şi un exemplu pentru antrenori, un mentor şi un al doilea tată pentru multe generaţii de jucători. El a descoperit un mare număr de talente şi a lăsat în urmă o mare moştenire”, a spus Ahmetov.

Anghel Iordănescu şi Edi Iordănescu, la Arena Naţională pentru un ultim omagiu lui Mircea Lucescu

ACTUALIZARE 13:10 Foştii selecţioner Anghel Iordănescu şi Edi Iordănescu i-au adus un omagiu lui Mircea Lucescu, joi, la Arena Naţională.

Cei doi, tată şi fiu, au discutat mai multe minute cu Răzvan Lucescu, fiul legendarului antrenor, care stă, alături de fiul său Matei, la catafalcul tatălui său.

„A fost un om care s-a născut, a trăit şi a murit pentru fotbal. A modelat generaţii şi s-a dedicat total. Sper ca noile generaţii să se uite mai atente şi să se inspire de la astfel de oameni. Tata este efectiv la pământ. Răzvan ne-a prins de mâini şi ne-a spus: Petreceţi cât mai mult timp împreună”, a declarat Edward Iordănescu la Digi24.

Ambasadorul Ucrainei – la catafalcul lui Mircea Lucescu

ACTUALIZARE 13:00 Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, i-a adus joi un omagiu antrenorului de fotbal Mircea Lucescu.

„Domnul Lucescu a lăsat o amprentă deosebită în istoria fotbalului ucrainean şi mondial. După începutul invaziei militare pe scară largă a Rusiei, el a rămas alături de fotbalul ucrainean şi de poporul ucrainean. Ne alăturăm familiei decedatului şi tuturor prietenilor români în durerea lor.
Memorie luminoasă marelui antrenor şi om”, scrie Ambasada Ucrainei în România, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Mircea Lucescu a decedat marţi, la vârsta de 80 de ani.

Pe 16 mai 2004, el prelua oficial echipa ucraineană Şahtior Doneţk, pe care avea să o transforme într-o echipă de renume în fotbalul european.

Sub cârma sa, Şahtior a cucerit opt titluri de campioană naţională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), şase Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013, 2016) şi şapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1).

În 2013, Mircea Lucescu a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, iar în 2014 a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.

Stadionul Mircea Lucescu

ACTUALIZARE 12:36 Prezent pe Arena Națională, ministrul Cătălin Predoiu a spus: „Respectul pentru omul, profesionistul de săvârșit și patriotul Mircea Lucescu, precum și regretul profund pentru plecarea prematură a dumnealui din această lume. Marele Mircea Lucescu a revoluționat fotbalul românesc și profesia de antrenori de fotbal și a devenit o valoare națională recunoscută în toată lumea. În chip de respect pentru aceste lucruri minunate pe care marele Mircea Lucescu le-a adus în fotbalul românesc, în țara noastră, dar și în fotbalul mondial, am decis inițierea procedurilor legale pentru a denumi viitorul stadion al clubului Dinamo, Stadionul Dinamo – Mircea Lucescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște pe marele Mircea Lucescu. Mulțumesc.”

Daniel Pancu a îngenunchiat în fața sicriului

ACTUALIZARE 12:21 Daniel Pancu și-a făcut apariția la Arena Națională cu o coroană de flori. În momentul în care a ajuns în fața sicriului lui Mircea Lucescu, antrenorul de la CFR s-a așezat în genunchi, în semn de mare respect pentru Il Luce.

„Este greu, nu cred că există cuvânt să poată fi caracterizat. În momentele astea, să spui că a fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal şi pentru cei care iubesc fotbalul. Eu am trăit lângă nea Mircea patru ani, doi la Rapid, doi la Beşiktaş. Face parte din destinul meu, cât am fost selecţioner, a venit din nou la echipa naţională. Cuvinte nu există să-i poţi descrie măreţia.

A fost un om…vorbeam şi cu Răzvan acum despre nivelul de demnitate, cultură, educaţie, le găseai pe toate, întotdeauna era informat. Nu doar tot ce înseamnă fotbalul, era un om al detaliilor, dar şi al simplităţii. În fenomenul acesta atât de complex, găsea mereu calea cea mai simplă să te facă să ajungi undeva, să te dezvolţi. Şi cariera mea, cu tot talentul dat de Dumnezeu, fără Mircea Lucescu ar fi fost nu ştiu dacă la jumătate. Cum s-au pierdut mulţi, poate m-aş fi pierdut şi eu.

A fost şansă, noroc, binecuvântare să-l am de la 19 ani antrenor. Astea sunt gândurile mele. O pierdere imensă, cu toţii ne naştem, cu toţii murim. Rămânem cu faptele, el are fapte pentru 1000 de ani. Eu am simţit că se ajunge aici, în ultimele discuţii telefonice, pentru că fizic nu-mi aduc aminte când l-am văzut ultima dată.

Dar în ultimele discuţii, am simţit că e stins, se simţea în voce pentru că-l cunosc foarte bine. Toate sunt pilde despre viaţă, citate din mari filosofi, dar mereu găsea calea cea mai simplă să ajungă la mintea unui jucător”, a declarat Daniel Pancu, scrie DigiSport.

Dănuţ Lupu, Dani Coman, Daniel Stanciu, Aurel Ţicleanu, Adrian Bumbescu sau Marius Lăcătuş sunt alte personalităţi care i-au adus un omagiu lui Mircea Lucescu joi.

Mitică Dragomir: „Eu nu cred că mai apuc în 20-30 de ani un antrenor de talia lui Mircea Lucescu”

ACTUALIZARE 12:01 „Dumnezeu să-l odihnească, a fost mare pe pământ, cred că e mare și în rai, face antrenament cu ei și ne așteaptă pe noi, cei care am mai lucrat în sportul acesta care distruge vieți, dar dă mari bucurii tuturor celor care-l privesc. Orice spui acum nu mai are niciun rost. Când ești în viață și dacă ești înjurat și dacă ești adulat – este bine. După ce te duci, cică rămâi în istorie. Asta cu istoria…”, a spus Mitică Dragomir, prezent și el la Arena Națională.

„Eu apreciez foarte mult, dar omul trebuie apreciat când este în viață, nu după ce se duce pe lumea cealaltă. A fost așa de mare încât nu știu dacă voi care sunteți tineri, mai apucați, poate. Dar eu, care mai am 20-30 de ani de de trăit, nu cred că mai apuc în 20-30 de ani un antrenor de talia lui Mircea Lucescu. Dumnezeu să-l odihnească, condoleanțe familiei. Toți ne ducem, nimeni n-a stăpânit pământul, vă doresc tuturor să fiți sănătoși, să trăiți cât mai mult. Iar lui liniște în mormânt, Dumnezeu să-l odihnească și condoleanțe familiei”

Moment de reculegere la Guvern

ACTUALIZARE 11:32 La propunerea premierului Ilie Bolojan, Guvernul a început ședința de astăzi cu un moment de reculegere în memoria legendarului antrenor Mircea Lucescu

MCZoYXNoPTA0ZjI3MWJiMmVhYzBjNjc5Mzk1MGQzN2VkYmFlN2Y5.thumb

Mihai Covaliu: „Faptul că atâta lumea a venit să-i aducă un omagiu arată ce a însemnat Mircea Lucescu pentru România”

ACTUALIZARE 11:23 Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a fost prezent, joi, la Arena Naţională, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu, legendarul antrenor decedat la 80 de ani.

„Este un moment foarte trist. În care orice am spune este în zadar. Am pierdut un mare om, un mare antrenor, iar faptul că atâta lumea a venit să-i aducă un omagiu arată ce a însemnat Mircea Lucescu pentru România. Familia a pierdut un om drag, un om care i-a pus adeseori pe locul doi din dragostea pentru fotbal. A fost un tip corect, onest, profesionist, succesul nu l-a schimbat, nu i-a luat minţile. A fost un adevărat lider, oamenii îl urmau şi peste tot pe unde a trecut a făcut performanţă”, a declarat Mihai Covaliu la Digi24.

Silviu Lung: „Nea Mircea nu a primit nimic pe gratis. La nea Mircea nu a fost noroc, a fost multă muncă, devotament, pasiune”

ACTUALIZARE 11.03 Foste glorii ale fotbalului românesc au fost prezente pe stadion. Rodion Cămătaru, Silviu Lung, Gheorghiță Geolgău – toți au spus câte un cuvânt bun și frumos despre „nea Mircea”.

Rodion Cămătaru: „Am avut parte de multă simpatie din partea dlui Lucescu și cred că mi-am făcut datoria față de încerderea pe care mi-a acordat-o și pentru asta i-am rămas recunoscător tot timpul.”

Silviu Lung: „Îmi este foarte greu să vorbesc la trecut de nea Mircea. Pentru fotbalul românesc este o mare pierdere. Nea Mircea nu a primit nimic pe gratis. La nea Mircea nu a fost noroc, a fost multă muncă, devotament, pasiune, valori transmise și nouă.”

Gheorghiță Geolgău: „Mai puțin știu că în 81, în perioada în care făceam parte din echipa națională de tineret, nea Mircea fiind la Hunedoara în acea perioadă venea și îl ajuta pe nea Cornel Drăgușin și am rămas surprins. Aveam mulți colegi de la Hunedoara în echipa națională de tineret și am rămas surprins de calitate a antrenamentelor. Era cu totul și cu totul altceva decât lucrasem până la vârsta aia. Am avut șansa, dânsul știindu-mă de la tineret să fac parte din echipa pe care a construit-o începând cu Berna, dacă vă aduceți aminte, la 0-0 am fost rezervă. Eram tânăr, aveam 20 de ani și de asta am fost tare tare mândru pe parcurs, prin evoluția pe care am avut-o la Craiova a prins mai multă încredere în mine.”

Ilie Bolojan, omagiu pentru Mircea Lucescu

ACTUALIZARE: 10.22 „Sunt aici în semn de respect pentru munca și cariera de o viață a unui om cu o carieră prestigioasă. Dumnezeu să-l odihnească pe Mircea Lucescu”, a spus Ilie Bolojan, prezent pe Arena Națională.

Liţă Dumitru: „Am plâns în hohote, fără să-mi fie ruşine”

ACTUALIZARE 9.57 Fostul internaţional Liţă Dumitru i-a adus un omagiu emoţionant lui Mircea Lucescu, fost coleg de generaţie, spunând că nici acum nu-i vine să creadă că bunul său prieten nu mai este.

„La o zi după tine, Mircea…Nici acum nu-mi vine să cred! Parcă refuz să accept că nu mai eşti… că nu mai pot pune mâna pe telefon să te sun, să mai schimbăm o vorbă despre fotbal, despre viaţă, despre „ce mai facem noi”. Să îţi aud vocea : „Lită, ce mai faci?” A trecut doar o zi… N-am putut să mă adun. Am plâns în hohote, fără să-mi fie ruşine. Pentru că nu am pierdut doar un nume uriaş al fotbalului. Am pierdut un om drag. Am pierdut un prieten. Pentru lume ai fost Mircea Lucescu — unul dintre cei mai mari antrenori, un simbol, un om care a dus fotbalul românesc peste tot în lume. Pentru mine… ai fost Mircea. Omul cu care am împărţit generaţii, amintiri, gânduri, contraziceri şi momente care nu se văd în statistici, dar care rămân pentru totdeauna. Am vorbit cu tine acum o săptămână…cine s-ar fi gândit că aceea avea să fie ultima oară? Am vorbit despre meciuri, despre baraj, despre lucruri care pentru noi erau fireşti. Doamne, dacă ştiam că e ultima oară, nu închideam telefonul. Mai spuneam ceva. Orice. Sau poate nu spuneam nimic… doar te ascultam. Dar acum… a rămas doar liniştea. Imi vin în minte momentele noastre, discuţiile, felul în care vedeai fotbalul… mereu cu un pas înainte. Erai ambiţios, încăpăţânat în sensul bun, voiai mereu mai mult. Pentru tine nu exista „destul”. Tu nu ştiai să trăieşti altfel decât intens. Fotbalul nu era o meserie pentru tine. Era viaţa ta. Respiraţia ta. Şi poate că tocmai asta… te-a şi consumat. Mi-ai fost rival, mi-ai fost coleg, dar mai ales mi-ai fost prieten. Într-o lume în care puţini rămân aproape, tu ai rămas. E o ruptură pe care o simt adânc. Ca şi cum o parte din mine, din generaţia noastră, din tot ce am fost… a plecat odată cu tine. Drum lin, prieten drag! Să te ierte Dumnezeu şi să te odihnească în pace! Iar eu… eu rămân cu amintirile. Şi cu dorul care nu va trece niciodată!”, a scris Liţă Dumitru pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rămas-bun

ȘTIREA INIȚIALĂ: La Arena Națională, sute de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu, un semn de recunoaștere pentru devotamentul și profesionalismul său. Sicriul va rămâne la stadion până în această seară, iar mâine întreaga țară îl va conduce pe Il Luce pe ultimul drum cu onoruri militare.

Cei care l-au cunoscut și apreciați pe Mircea Lucescu își pot lua și astăzi rămas bun la Arena Națională. Legendele sportului românesc și numeroși fani ai fotbalului au venit la tribuna oficială, unde este depus sicriul marelui antrenor.

Nu au lipsit personalităţi ale sportului: Gheorghe Hagi, Simona Halep, Elisabeta Lipă.

Simona Halep: „L-am admirat întotdeauna”

„Pentru noi toți a însemnat foarte mult, pentru sportul românesc a însemnat foarte mult. Ne-a învățat ce înseamnă să te dedici în totalitate sportului până în ultima clipă. L-am admirat întotdeauna și îmi pare tare rău pentru momentul acesta. Dumnezeu să-l odihnească și să aibă grijă de el acolo sus”.

Ionuț Lupescu: „ Generații întregi am am fost călăuziți de el”

„E un moment plin de amărăciune. Generații întregi am am fost călăuziți de el, nu numai ca fotbalist dar ca și caracter, ca oameni. Ne-a dat foarte multe exemple în viață cum să putem să răzbim și din păcate astăzi nu mai este printre noi și îmi pare foarte rău”

Ioan Andone: „Avea așa o o stare care se transmitea, că omul ăsta nu poate muri”.

„Din păcate eu cred că trebuia să trebuiască mai mult, dar și-a pus sufletul în slujba fotbalului. Uitați unde s-a ajuns. Din păcate, uite, îl conducem pe ultimul drum. Neașteptat. Anul trecut de ne-am întâlnit de multe ori. Am vorbit cu el din spital, mi-a zis că se externează. Avea așa o o stare care se transmitea, că omul ăsta nu poate muri”.

Elisabeta Lipă: „ Toate aceste ingrediente fac portretul campionului”

„Asta înseamnă pasiune, asta înseamnă să-ți sacrifici practic propria ta viață pentru ceea ce iubești cel mai mult. Dacă ne luăm așa puțin după performanța domnului Lucescu, vedem pasiune determinare, sacrificiu, dorință, caracter. Toate aceste ingrediente fac portretul campionului”.

Și astăzi, cei care l-au admirat pot să-i aducă un ultim omagiu aici, la Arena Națională. Programul de vizitare va începe la ora 10:00 și se va încheia la ora 20:00 de altfel, și ieri au venit mii de admiratori ai lui.

Vineri: Slujba de înmormântare şi înhumarea

Ultima zi a ceremoniilor va fi marcată de discreţie şi solemnitate, cu evenimente desfăşurate în două locaţii.

Biserica Sfântul Elefterie: Cortegiul funerar se va deplasa către lăcaşul de cult, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi.

Cimitirul Bellu: Ultima etapă a ceremoniei va avea loc începând cu ora 12:20.

Momentul înhumării va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor. Ora 13:10: Înhumarea propriu-zisă. Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.
Logistică şi Măsuri de Securitate

Având în vedere amploarea evenimentului, securitatea şi ordinea publică vor fi asigurate permanent prin coordonarea strânsă între Jandarmeria Română şi Poliţia Capitalei.

Traseele rutiere au fost stabilite împreună cu Poliţia Rutieră pentru a minimiza blocajele pe durata deplasării cortegiului funerar între Arena Naţională, Biserica Sfântul Elefterie şi Cimitirul Bellu.

Publicul este rugat să respecte indicaţiile forţelor de ordine pentru a evita incidentele şi pentru a permite desfăşurarea ceremoniei în condiţii de maximă decenţă.

Printre cei mai titrați antrenori

Mircea Lucescu a fost printre cei mai titrați antrenorii din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrine. De-a lungul carierei sale de tehnician a antrenat echipa națională a României, echipa națională a Turciei a avut parte de triumf alături de nume mari – echipe precum Zenit, Șahtior Donețk, Dinamo Kiev, Galatasaray, Beșiktaș, Inter și nu numai. Mircea Lucescu a fost antrenorul care a adus fotbalul modern în România și a dus echipa națională la EURO 1984, iar în vara lui 2024 s-a întors la echipa națională după succesele sale internaționale.

Mircea Lucescu: „Tata s-a întors rănit de pe front, era analfabet, iar abecedarul l-au învățat împreună”

Povestea lui Mircea Lucescu a început într-o familie numeroasă, cu multe lipsuri. Curtea și strada i-au fost primul teren de joacă pe atunci o minge și o pereche de ghete era un lux. Tatăl s-a întors rănit de pe front, era analfabet, iar abecedarul l-au învățat împreună atunci când îl Mircea avea 5 ani. Înainte de jucătorul și antrenorul Mircea Lucescu a fost copilul Mircea, iar o parte din povestea a spus-o singură într-un interviu cu Mihai Morar.

„Eram într-o familie foarte, foarte săracă. Tata se întorsese de pe front, mi-a fost foarte greutata s-a întors rănit, era analfabet, iar apoi a început politica aia de alfabetizare. Eu aveam 5 ani și împreună cu el am am învățat literele și am învățat împreună abecedarul. Pe urmă el n-a făcut decât patru clase. Era foarte conștiincios cu ceea ce făcea. A fost grădinar, pe urmă infirmier”.

„Îmi aduc aminte de el când ne-a văzut pe noi că tot jucam acolo în curte – eram patru frați. Și a venit și el să dea în minge și săracul a vrut să dea cu ambele picioare și a căzut pe spate. Pe urmă am început să joc la Școala Sportivă 2 a venit o dată la un meci și pe urmă n-a mai lipsit de la nici unul. Fără să fie un pasionat, dar a stat în spatele meu și era atât de de mândru de faptul că lumea ma aplauda și mișcam bine. Au avut multă încredere în mine, doar eu din familia reuși să fac școală”.

Editor : Sebastian Eduard

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *