Marți va avea loc o nouă reuniune a Coaliției de Voință. Ziua în care se marchează patru ani de război în Ucraina

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, va coprezida, marți, împreună cu prim-ministrul britanic Keir Starmer, o reuniune a Coaliției de Voință. Aceasta se va desfășura prin videoconferință la ora 12:00 locală (13:00 ora României), a anunțat Palatul Elysée într-un comunicat de presă citat de Le Monde.

„În timp ce războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei intră deja în al cincilea an și Ucraina continuă să reziste militar, această reuniune – care urmează celei desfășurate la Paris pe 6 ianuarie – trebuie să permită reiterarea angajamentului celor 35 de țări participante alături de Ucraina, pentru a o ajuta să creeze condițiile unei păci solide și durabile care să garanteze securitatea Ucrainei și a Europei”, precizează comunicatul.

Membrii Coaliţiei de Voinţă s-au întâlnit la 6 ianuarie la Paris unde au discutat planul de pace pentru Ucraina. Președintele Nicușor Dan a reprezentat România la reuniunea de la Palatul Elysee a șefilor de state și de guverne.

Coaliția de Voință reunește mai bine de 30 de state partenere în efortul Ucrainei de a se apăra în fața Rusiei. La 24 februarie se împlinesc patru ani de la declanșarea invaziei ruse din Ucraina, conflictul intrând în al cincilea an.

Editor : M.C

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *