Marius Lăcătuș s-a arătat impresionat de spectacolul oferit de cele două echipe în prima etapă a play-off-ului, însă a evidențiat superioritatea „șepcilor roșii” în duelul de pe Cluj Arena. „Fiara” a subliniat că succesul gazdelor, venit în minutul 90, a fost unul justificat de desfășurarea ostilităților.
”Frumos, mie mi-a plăcut. Un joc frumos, plăcut ochiului. U Cluj merita victoria. A fost mai prezentă în joc. CFR se mulțumea și cu un rezultat de egalitate”, a spus Marius Lăcătuș la DigiSport.
Gabi Balint a pus degetul pe rană: „Foarte slabi”
Analiza fostului decar al Stelei a fost completată de o critică dură semnată de Gabi Balint. Acesta a taxat strategia defensivă a lui Daniel Pancu și a evidențiat prestațiile modeste ale unor jucători importanți din tabăra oaspeților.
”CFR-ul a făcut un pas în spate, un joc de așteptare. Au fost momente bune, dar mă așteptam poate un pic mai mult. Au fost foarte slabi. Cordea, Aliev”, a conchis Balint.
U Cluj a reușit să revină după ce a fost condusă încă din secunda 59, când Lorenzo Biliboc a marcat cel mai rapid gol al campionatului. Lukic a restabilit egalitatea în minutul 4, iar Mendy a dat lovitura de grație pe finalul meciului, oprind astfel seria de unsprezece victorii consecutive ale celor de la CFR Cluj.
