Marian Barbu va conduce meciul dintre Samsunspor şi Rayo Vallecano, echipă la care joacă internaţionalul român Andrei Raţiu, programat joi, de la ora 19:45 (ora României).
Stadionul Samsun Yeni 19 Mayis din Samsun va găzdui această confruntare, în prima manşă a optimilor Conference League, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenţi au fost desemnaţi Mircea Mihail Grigoriu şi Adrian Vornicu, iar al patrulea oficial va fi Sebastian Colţescu. Cătălin Popa a fost delegat ca arbitru video, iar Marcel Bîrsan a fost nominalizat ca arbitru asistent video.
Delegat UEFA va fi kazahul Kuaniş Kanapianov, iar observator UEFA pentru arbitri a fost desemnat elveţianul Cyril Zimmermann. Potrivit Agerpres, cele două echipe nu s-au mai întâlnit până acum în cupele europene.
Samsunspor vine după ce a pierdut, duminică, la Istanbul cu Fenerbahce (2-3) în Super Lig, în timp ce Rayo a remizat cu Sevilla (1-1), tot în deplasare, în aceeaşi zi, în La Liga.
