Marco Rubio anunță „stabilitate strategică” între SUA și China înaintea vizitei lui Donald Trump la Beijing

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Statele Unite şi China au atins un anumit grad de stabilitate în relaţia lor tensionată de mult timp, a declarat miercuri secretarul de stat american Marco Rubio, înaintea vizitei lui Donald Trump la Beijing, la sfârşitul lunii martie. Rubio şi preşedintele SUA au considerat mult timp China un adversar care trebuie învins pe scena mondială, arată Channel News Asia.

„Cred că am atins cel puţin un anumit tip de stabilitate strategică în relaţia noastră”, a declarat el reporterilor.

„Cred că ambele ţări au ajuns la concluzia că un război comercial global în toată regula între Statele Unite şi China ar fi profund dăunător pentru ambele părţi şi pentru întreaga lume”, a adăugat Marco Rubio în timpul unei vizite în Caraibe.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Şeful diplomaţiei americane a mai precizat că Statele Unite vor continua să fie precaute faţă de ţară şi vor căuta să-şi diversifice economia pentru a reduce dominaţia Chinei în lanţurile de aprovizionare. De asemenea, el s-a angajat să continue să facă presiuni asupra Chinei pentru a negocia un acord nuclear trilateral cu Statele Unite şi Rusia.

Un oficial american de rang înalt s-a întâlnit săptămâna aceasta la Geneva cu omologii săi ruşi şi chinezi după expirarea noului tratat START pentru controlul armelor nucleare.

Iar Statele Unite au cerut lansarea negocierilor multilaterale privind controlul, inclusiv cu China.

„Au spus public că nu vor să facă acest lucru”, a adăugat Marco Rubio, referindu-se la China. Însă „vom continua să insistăm, deoarece credem că ar fi bine pentru toată lumea dacă am ajunge la un astfel de acord”, a spus el.

Rusia şi Statele Unite deţin, de departe, cele mai mari arsenale nucleare din lume. Însă cel al Chinei se dezvoltă rapid.

Donald Trump urmează să viziteze China la sfârşitul lunii martie. Aceasta va fi prima sa călătorie în China de la începutul celui de-al doilea mandat.

Marco Rubio a indicat că intenţionează să călătorească cu preşedintele. În 2020, China i-a impus sancţiuni, pe atunci senator, pentru susţinerea drepturilor omului în Hong Kong şi pentru minoritatea uigură.

Citește și:

Prietenii lui Trump din Orientul Mijlociu nu vor să-l lase să le folosească bazele pentru a ataca Iranul. Ce alternative au SUA

Editor : C.A.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *