Tutto Mercato Web a reacționat după ce Interul lui Cristi Chivu a fost eliminat dramatic de Bologna din semifinalele Supercupei Italiei.
Cristian Chivu, confirmat într-o manieră amară de Tutto Mercato Web
La finalul partidei, publicația italiană citată i-a dat dreptate antrenorului român atunci când a recunoscut că echipa sa nu merita să participate în competiție. Chivu a fost lăudat pentru „onestitatea sa intelectuală”.
„’Suntem niște intruși’ și apoi: ‘Probabil nu merităm să fim aici; ne-au făcut nouă și celor de la AC Milan un cadou’. Cristian Chivu, așa cum face adesea când are ocazia să vorbească și să-și exprime gândurile, a spus-o cu mare onestitate intelectuală: Inter, după ce a terminat pe locul doi în clasamentul Serie A la sfârșitul sezonului trecut, nu merita – conform formatului istoric al turneului – să participe la Supercupa Italiei, care este teoretic acordată celui care a câștigat ceva în anul precedent”, a notat tuttomercatoweb.com.
Inter, eliminată la penalty-uri de Bologna din Supercupa Italiei
Bologna a învins vineri seara, la Riad, formaţia Inter Milano, antrenată de Cristi Chivu, după loviturile de departajare, scor 4-3 (1-1 în timpul regulamentar), într-o partidă transmisă în exclusivitate de VOYO. „Nerazzurii” au ratat trei penalty-uri, faţă de doar două ale adversarilor. Bologna va juca finala, cu Napoli.
La Riad, pe stadionul Al-Awwal Park, Inter a deschis scorul foarte repede, prin Marcus Thuram, care a înscris din pasa lui Bastoni, în minutul 2 al meciului.
Bologna a egalat în minutul 35, dintr-un penalty transformat de Riccardo Orsolini. Arbitrul Daniele Chiffi a acordat penalty pentru echipa lui Chivu, în minutul 58, dar a anulat decizia după intervenţia VAR şi, după 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1.
Cinci ratări consecutive la lovituri de la 11 metri
S-a trecut astfel direct la executarea loviturilor de la 11 metri. Inter a început cu golul lui Lautaro Martinez, apoi Lewis Ferugson a egalat.
A urmat o serie de cinci ratări consecutive. Trei de partea lui Inter (Bastoni, Barella, Bonny) şi două ale Bolognei (Moro şi Miranda).
Pe final, Rowe a înscris pentru Bologna, De Vrij a marcat pentru Inter, dar Immobile a adus victoria Bolognei, cu 3-2 la lovituri de departajare şi finala Supercupei Italiei se va disputa între Napoli şi Bologna.
