MAI redimensionează personalul din prefecturi. Predoiu anunță creșterea bugetului și reduceri în județele mai mici

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ministerul Afacerilor Interne anunță, sâmbătă, demararea procedurilor de redimensionare a schemelor de personal din prefecturi, luând în considerare mărimea județului și volumul de acte ce trebuie verificate de instituție. Cele mai multe posturi, 45, vor fi alocate Prefecturii Municipiului București, în timp ce cele mai puține, 33, vor reveni prefecturilor din Ilfov, Giurgiu și Covasna.

Ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026, Ministerul Afacerilor Interne a demarat procedurile de punere în aplicare a prevederilor acestui act normativ, a transmis MAI, într-un comunicat de presă.

În acest scop, a fost emis Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/496/06.03.2026 privind redimensionarea schemelor de personal ale Instituțiilor Prefectului, în conformitate cu prevederile art. XLV alin. (2) din OUG nr. 7/2026, potrivit cărora, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, ministerul coordonator emite ordinul pentru stabilirea numărului maxim de posturi aferente instituției prefectului.

La stabilirea noilor scheme, au fost avute în vedere criterii obiective precum numărul actelor administrative emise ori adoptate de autoritățile administrației publice locale supuse verificării legalității de către prefect, numărul unităților administrativ-teritoriale existente în cadrul fiecărui județ, numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată în care Instituția Prefectului are calitatea de parte, populația, nivelul de dezvoltare al județelor, problemele și dificultățile specifice fiecărui areal geografic, precum și volumul activităților legate de legile proprietății.

Bugetul și prioritățile ministerului

„O să avem avea un buget, cel puțin așa este construit în acest moment, de 34,7 miliarde de lei, față de 33 de miliarde în anul precedent. Nu a fost simplu să ajungem la acest buget, ce primim să cheltuim și să nu ținem banii nefolosiți, să-i cheltuim pe capitolul stabilit și în mod real stabilit. Este și aici o chestiune legată de integritate, a felului în care privim acest efort pe care cetățenii îl fac plătind taxe, impozite și banii lor îi folosim pentru a ne realiza misiunile”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu, potrivit MAI.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Noile scheme de personal ale Instituțiilor Prefectului

Noile scheme de personal stabilesc numărul maxim de posturi pentru fiecare județ după cum urmează:

  • Covasna, Giurgiu, Ilfov – 33
  • Bistrița-Năsăud, Călărași, Mehedinți, Sălaj, Tulcea – 34
  • Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea – 35
  • Alba, Arad, Brașov, Gorj, Maramureș – 36
  • Argeș, Bacău, Dolj, Galați, Olt, Prahova, Suceava – 37
  • Cluj, Constanța, Iași, Timiș – 39
  • Municipiul București – 45

Cooperare cu prefecții și subprefecții

Ministerul Afacerilor Interne – prin subsecretarul de stat coordonator – va coopera în continuare cu prefecții și subprefecții pe bază de dialog și sprijin instituțional pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 7/2026 și pentru o tranziție funcțională în fiecare Instituție a Prefectului.

Editor : Ana Petrescu

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *