România s-a alăturat unei declarații comune a mai multor lideri occidentali privind acordul de încetare a focului încheiat între Statele Unite și Iran, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe, miercuri, într-o postare pe platforma X.
Documentul este semnat de mai mulți șefi de stat și de guvern, printre care președintele Franței, premierul Italiei, cancelarul Germaniei, prim-miniștrii Marii Britanii, Spaniei și Greciei, precum și președinții Comisiei Europene și Consiliului European.
„Salutăm armistițiul de două săptămâni încheiat astăzi între Statele Unite și Iran. Mulțumim Pakistanului și tuturor partenerilor implicați pentru facilitarea acestui acord important”, se arată în declarație.
Semnatarii declarației subliniază că obiectivul principal trebuie să fie negocierea rapidă a unui acord durabil care să pună capăt războiului, prin mijloace diplomatice: „Scopul trebuie să fie acum negocierea unui sfârșit rapid și de durată al războiului în zilele următoare. Acest lucru poate fi realizat doar prin mijloace diplomatice”.
Totodată, aceștia fac apel la accelerarea negocierilor pentru un acord substanțial și avertizează că acest demers este esențial pentru protejarea populației civile din Iran și pentru menținerea securității în regiune.
În declarație se mai arată că o soluționare diplomatică ar putea preveni o criză energetică globală severă. „Susținem aceste eforturi diplomatice. În acest scop, suntem în contact strâns cu Statele Unite și alți parteneri”, se mai menționează în document.
Liderii cer, de asemenea, tuturor părților implicate să respecte armistițiul, inclusiv în Liban, și subliniază importanța garantării libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz.
„Facem apel la toate părțile să pună în aplicare încetarea focului, inclusiv în Liban. Guvernele noastre vor contribui la asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz”, se mai arată în declarația comună semnată de președintele Emmanuel Macron, prim-ministrul Giorgia Meloni, cancelarul Friedrich Merz, prim-ministrul Keir Starmer, prim-ministrul Mark Carney, președintele Nicușor Dan, prim-ministrul Mette Frederiksen, prim-ministrul Rob Jetten, prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul Pedro Sánchez, prim-ministrul Sanae Takaichi, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European António Costa.
Editor : M.I.
