Forțele ucrainene au lovit trei platforme de foraj rusești aparținând companiei Lukoil, unul dintre cei mai mari producători de petrol din Rusia, situate în Marea Caspică, a anunțat, duminică, Statul Major General al Ucrainei, relatează Kyiv Independent.
Potrivit comunicatului Statului Major General al Ucrainei, armata ucraineană a atacat separat și un sistem antiaerian rusesc Buk-M3, aflat în zonele ocupate din regiunea Luhansk, precum și alte obiective militare ale Rusiei.
Cele trei platforme lovite — V. Filanovski, Yuri Korchagin și Valeri Graifer — sunt utilizate pentru extracția de petrol și gaze naturale.
„Au fost înregistrate lovituri directe. Amploarea pagubelor este în curs de evaluare”, se mai arată în comunicat.
Platformele ar furniza combustibil armatei ruse, potrivit Forțelor pentru Operațiuni Speciale ale Ucrainei (SSO), care susțin că au efectuat atacurile în noaptea de 11 ianuarie. SSO a publicat și imagini video despre care afirmă că surprind momentul loviturilor.
Exporturile de petrol și gaze reprezintă o parte importantă a bugetului federal al Rusiei și joacă un rol esențial în finanțarea războiului dus de Moscova împotriva Ucrainei.
Forțele ucrainene au anunțat și că au atacat un depozit de materiale al principalei forțe ruse din regiune, Armata 49 Arme Combinate, din zona Novotroiițke, în Hersonul ocupat de ruși. Sursa citată precizează că nu a putut verifica independent aceste informații.
Ucraina și-a intensificat pe parcursul anului 2025 atacurile asupra infrastructurii petroliere din interiorul Rusiei și din teritoriile ocupate, bazându-se în principal pe drone dezvoltate pe plan intern.
Pe 19 decembrie, Forțele pentru Operațiuni Speciale ale Ucrainei au desfășurat atacuri cu drone asupra unei nave de patrulare rusești și a unei platforme petroliere din Marea Caspică. Atacul a vizat și o platformă aflată în perimetrul zăcământului de petrol și gaze Filanovski.
Editor : C.S.
