Loturi de stafide, retrase de la comercializare din magazinele Lidl

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

LUCSOR IMPEX SRL anunţă rechemarea de la consumatori a unor loturi de stafide, originare din Uzbekistan, vândute în magazinele Lidl din întreaga ţară. Analizele au determinat că prezintă reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană.

ACTUALIZARE Compania Lucsor Impex SRL a transmis într-o precizare de presă că procedura de rechemare a loturilor de stafide a fost inițiată ca urmare a propriilor controale interne de calitate, în urma cărora a descoperit „urme de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană”.

„Lucsor Impex SRL informează publicul și partenerii comerciali că procedura de rechemare a unor loturi de stafide «Furnicuța» a fost inițiată ca urmare a propriilor controale interne de calitate, desfășurate în cadrul programului permanent de autocontrol al companiei.

În urma acestor verificări proactive, au fost identificate urme de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană. Din responsabilitate față de consumatori și în deplină transparență față de autorități și parteneri, compania a decis retragerea voluntară a produselor vizate și a notificat imediat instituțiile competente.

Siguranța consumatorilor reprezintă prioritatea principală a Lucsor Impex SRL. Sistemele interne de control sunt concepute tocmai pentru a detecta rapid orice potențială neconformitate și pentru a permite intervenția promptă, înainte ca aceasta să poată genera riscuri.

Compania colaborează în continuare cu autoritățile și cu partenerii comerciali pentru finalizarea eficientă a procedurii de rechemare și retragere și rămâne angajată să mențină cele mai înalte standarde de siguranță și calitate pentru produsele pe care le comercializează”, se arată într-o precizare a companiei trimsă presei.

Știrea inițială

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul ANSVSA, LUCSOR IMPEX SRL anunţă rechemarea de la consumatori a produsului stafide „Furnicuţa”, originare din Uzbekistan, relatează News.ro.

Sunt vizate loturile B115D126 şi B120D126

„Pentru LUCSOR IMPEX SRL, siguranţa în consum a produselor pe care le comercializăm reprezintă prioritatea noastră absolută. În urma verificărilor periodice de siguranţă alimentară, s-a depistat prezenţa unor reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană (Chlorpyrifos şi Profenofos)”, se arată ăn anunţul de retragere.

Consumatorii sunt rugaţi să nu consume produsele din loturile menţionate şi să le returneze şa magazinul de unde au fost cumpărate, urmând a primi contravaloarea produsului, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Editor : Liviu Cojan

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *