Pușcaș, liber de contract de la 1 septembrie, este pe lista lui Dinamo încă de dinaintea pauzei de iarnă. Zeljko Kopic spunea în decembrie că și l-ar dori pe atacantul cu 46 de meciuri la naționala României, însă negocierile s-au blocat ulterior din cauza pretențiilor financiare ridicate ale jucătorului.
Zeljko Kopic: „George Pușcaș are multe de demonstrat, e foarte motivat și va intra foarte repede în cea mai bună formă”
Fostul atacant de la Reading, Genoa sau Bari nu și-a găsit o altă echipă, iar în ultimele zile s-au reluat negocierile cu Dinamo. Părțile au ajuns la un acord, iar Pușcaș este așteptat să semneze un contract pe un sezon și jumătate, după cum a anunțat Andrei Nicolescu.
George Pușcaș a jucat ultimul meci oficial la data de 1 iunie, pentru Bodrusmpor, în campionatul Turciei. Chiar și așa, Zeljko Kopic este de părere că atacantul va ajunge „foarte repede” în cea mai bună formă.
„Să așteptăm până semnează. Am discutat cu el după meciul cu Hermannstadt din Cupa României. Am vorbit despre tot, iar din ultimele informații pe care le am e foarte aproape să ni se alăture. Din ce am văzut, e un jucător de calitate. Va fi primul lui club din România.
Are multe de demonstrat, e foarte motivat și cred cu adevărat că va intra în cea mai bună formă foarte repede. Sper că va ajuta atât echipa, cât și pe el”, a spus Zeljko Kopic despre George Pușcaș, după Dinamo – Unirea Slobozia 1-0, rezultat în urma căruia „câinii” și-au asigurat calificarea matematică în play-off.
Pușcaș a marcat 11 goluri în sezonul trecut, dar ultimul său meci oficial a fost pe 1 iunie
În sezonul trecut, George Pușcaș a evoluat în prima ligă turcă, la Bodrumspor, acolo unde a marcat 11 goluri și a oferit 4 pase decisive în 38 de meciuri. Echipa fotbalistului român a retrogradat la finalul stagiunii.
Pușcaș a jucat ultimul meci oficial pe 1 iunie 2025, un 0-4 contra lui Beșiktaș.
Atacantul are 46 de meciuri și 11 goluri la naționala României. Și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Italia, la Inter, Bari, Benevento, Novara, Palermo, Pisa sau Genoa. A mai evoluat și în Championship, la Reading, formație care plătea 7,5 milioane de euro pentru a-l cumpăra în 2019.
