Iranul va permite trecerea a numai 15 nave pe zi prin Strâmtoarea Ormuz, după armistițiul cu SUA

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Iranul va permite trecerea a nu mai mult de 15 nave pe zi prin Strâmtoarea Ormuz, în urma armistiţiului cu o durată de două săptămâni pe care l-a convenit cu SUA, a declarat joi agenţiei ruse de presă TASS un oficial iranian de rang înalt, relatează Reuters.

Ca represalii în urma războiului declanşat de SUA şi Israel pe 28 februarie, Iranul a permis de atunci doar trecerea selectivă a navelor prin Strâmtoarea Ormuz.

Aceasta are în porţiunea sa cea mai îngustă o lăţime de numai 34 de kilometri între Iran şi Oman şi este un coridor prin care este transportat circa 20% din petrolul mondial, fiind de asemenea o rută cheie pentru transportul altor produse esenţiale, precum îngrăşămintele chimice.

Peste 200 de nave au rămas blocate în Golful Persic în urma închiderii Strâmtorii Ormuz, pe care Iranul a acceptat să o deblocheze prin armistiţiul convenit convenit în noaptea de marţi spre miercuri cu SUA pentru o perioadă de două săptămâni, timp în care vor căuta o ieşire negociată din război.

Totuşi, Iranul a ameninţat miercuri cu retragerea din înţelegerea privind armistiţiul şi cu blocarea din nou a strâmtorii dacă Israelul continuă bombardamentele în Liban.

Editor : C.L.B.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *