Noul lider suprem de la Teheran, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a renunțat la abordarea mai prudentă a tatălui său față de America, atacând baze militare și intensificând conflictul în Strâmtoarea Ormuz, scrie The Times într-o analiză a situației din Iran.
În timp ce mii de persoane îndoliate au însoțit joi sicriul lui Ali Khamenei la înmormântare, probabil că nimeni nu l-a regretat mai mult pe defunctul lider suprem decât președintele Trump.
Înainte ca Ali Khamenei să fie coborât în pământ în orașul sfânt Mashhad, fiul și succesorul său, Mojtaba, a îngropat reținerea care a caracterizat abordarea tatălui său față de conflictul cu SUA.
În timpul săptămânii de doliu, Iranul a reaprins războiul cu SUA prin atacarea navelor din Strâmtoarea Ormuz. În ziua înmormântării lui Khamenei, a atacat baze americane în cel puțin trei țări arabe. Deși niciuna dintre părți nu a declarat că dorește reluarea unui război pe scară largă, acordul fragil semnat luna trecută pentru a pune capăt conflictului atârna de un fir de ață.
Danny Citrinowicz, fost ofițer de informații israelian și cercetător la Atlantic Council, a declarat:
Ceea ce vedem acum este un Iran nou în ceea ce privește îndrăzneala și disponibilitatea de a-și folosi capacitățile. Acesta nu este stilul lui Ali Khamenei.
Khamenei senior ar fi lansat amenințări teatrale, precum jurământul său de a «pălmui» SUA cu câteva zile înainte ca un atac aerian israelian să-l ucidă în biroul său, în prima salvă a războiului condus de SUA împotriva Iranului. Cu toate acestea, acțiunile sale i-au dat întotdeauna lui Trump impresia că Khamenei era neputincios sau nu dorea să răspundă.
Când Trump, în timpul primului său mandat, l-a ucis pe Qasem Soleimani, generalul principal al lui Khamenei, Iranul a răspuns cu un atac simbolic asupra unei baze americane din Irak, după ce a avertizat în prealabil Statele Unite. Apoi a doborât un avion de pasageri la Teheran, deoarece sistemele sale de apărare aeriană l-au confundat cu o rachetă americană.
Anul trecut, după ce SUA au lansat bombe anti-buncăre asupra instalațiilor nucleare iraniene în timpul războiului de 12 zile al Israelului, Khamenei a ordonat un alt atac simbolic asupra unei baze americane din Qatar înainte de a accepta un armistițiu.
Trump și Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian care l-a convins să intre în război, ar fi putut crede că Iranul lui Khamenei era un tigru de hârtie și că schimbarea regimului său ar fi la fel de simplă ca asasinarea liderului și bombardarea unor forțe ale sale.
Unii ar putea susține că Khamenei a pus la cale o mare înșelăciune de la bun început, așa cum vechiul teoretician chinez Sun Tzu îi sfătuise pe generali să se prefacă slabi atunci când, de fapt, sunt puternici.
„Aruncați momeală pentru a atrage inamicul. Simulați dezordinea și zdrobiți-l”, scria el.
Mojtaba, care a fost grav rănit în atacul aerian în care și-a pierdut viața tatăl său, ar ști mai bine. Este mai probabil ca el să împărtășească o opinie susținută de aripa dură a armatei: că atitudinea reținută a tatălui său a provocat războiul împotriva Iranului.
Regimul a adoptat o abordare opusă, aceea de a riposta la orice jignire percepută și la orice abatere de la acordul cu SUA.
Farzan Sabet, expert în Iran la Institutul Universitar din Geneva, a declarat:
„Ali Khamenei ar fi putut fi mai cumpătat sau ezitant, dar, la momentul asasinării sale, era clar că abordarea sa prudentă eșua, contribuind la prăbușirea forței de descurajare iraniene, și că era necesară o schimbare drastică a strategiei Republicii Islamice.”
Cea mai recentă escaladare provine din decizia Omanului de a recomanda navelor să tranziteze o rută de-a lungul coastei sale, ocolind apele iraniene din Strâmtoarea Hormuz, pe care Teheranul dorește să le controleze.
Dacă Khamenei ar fi fost în viață, „ar fi putut menține armistițiul la nesfârșit”, a spus Sanam Vakil, care conduce programul pentru Orientul Mijlociu al Chatham House.
În schimb, Mojtaba, care se ascunde și nu a participat la înmormântarea tatălui său, pare hotărât să nu cedeze niciun centimetru dușmanilor săi. Regimul său se teme că, pe măsură ce negocierile se prelungesc, pârghia de influență a Iranului – în principal amenințarea la adresa navigației din strâmtoare – se va disipa, lăsându-l într-o poziție dezavantajoasă în cazul în care războiul ar reîncepe.
„Conform memorandumului de înțelegere, Iranul încearcă să-și păstreze pârghia de influență asupra Strâmtorii Ormuz”, a spus Vakil. „Consideră că SUA încearcă să-i erodeze această pârghie și, prin urmare, forțează limitele pentru a-și clarifica poziția.”
De asemenea, acest lucru evidențiază lacunele dintr-un acord despre care Trump spera că va calma prețurile globale la energie înainte de alegerile pentru Congresul SUA din noiembrie.
„Dacă vrei să slăbești controlul iranian asupra strâmtorii, atunci nu va exista niciun acord”, a spus Citrinowicz. „Dacă vrei un acord nuclear, atunci lași strâmtoarea în mâinile Iranului, ale Omanului și ale celorlalte țări din Golf. Aici ne aflăm acum.”
Citește și:
Editor : B.E.