Ar fi o adevărată lovitură pentru antrenorul român, aflat la primul sezon ca antrenor la echipa la care a reușit performanțe remarcabile ca jucător. Așa cum au anunțat italienii, câștigarea ”Scudetto” nu va lăsa niciun dubiu cu privire la viitorul antrenorului român.
Scudetto = un nou contract pentru Cristi Chivu la Inter!
De altfel, negocierile dintre Inter Milano și Cristi Chivu au fost anunțate încă de acum câteva săptămâni. Corriere dello Sport a scris că antrenorul român are ”pe masă” un contract valabil până în 2029, dar și cu o creștere salarială importantă: de la 2,5 milioane de euro la 3,5 milioane pe sezon!
O eventuală ratare a titlului ar putea schimba radical socotelile. Presa din Italia a pus o presiune uriașă pe Chivu, în contextul în care echipa sa are un avans de nouă puncte, cu șase etape înainte de final, și este mare favorită la campionatul pe care l-a scăpat printre degete anul trecut, cu Simone Inzaghi.
Inter Milano poate face chiar eventul. Joacă și în semifinalele Cupei Italiei, tot împotriva lui Como, pe teren propriu, după ce în tur a fost 0-0. Meciul este programat pe 21 aprilie, de la ora 22:00, și poate fi urmărit LIVE pe VOYO.
Nota primită de Cristi Chivu și verdictul italienilor
Jurnaliștii TuttoMercatoWeb i-au acordat antrenorului român nota 7,5 pentru prestația avută în meciul cu Como. Italienii au remarcat mutările făcute de Cristi Chivu la pauza meciului, care i-au permis lui Inter să revină în joc și să facă o remontada în fața lui Como.
”Cu Napoli care remizase și cu un Como excelent în startul meciului, era nevoie de un răspuns de echipă mare, iar acesta a venit. A schimbat lucrurile la momentul potrivit în repriza a doua, reușind o revenire care miroase deja a titlu”, au notat italienii.
