„Îmi pare rău că se termină!” Sorana Cîrstea vrea primul titlu WTA în România, chiar în anul retragerii. Ce a spus înainte de finala Transylvania Open

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Pentru prima dată în carieră, la 36 de ani fără 2 luni, Sorana Cîrstea (35 de ani, 36 WTA) s-a calificat în finala unui turneu WTA organizat în România.

În Arena BT din Cluj-Napoca, sportiva din Târgoviște va avea șansa unui trofeu istoric, în ultimul an de carieră, în circuitul profesionist de tenis.

Sorana Cîrstea, sigură că finala Transylvania Open 2026 va fi un meci bun: „Amândouă suntem în formă.”

Dincolo de fileu va fi Emma Răducanu (23 de ani, 30 WTA), care a ajuns în ultimul act după un drum mai anevoios, cel puțin în faza semifinalelor.

În ciuda celor aproape două ore petrecute de Emma Răducanu în plus pe teren, în preziua finalei, Sorana Cîrstea este pregătită ca acest factor să nu conteze prea mult.

„Când îmi fac jocul agresiv, sunt în control.”

„Sunt sigură că va fi un meci bun. Amândouă suntem în formă bună, în acest început de an. E o jucătoare puternică, dar, în același timp, am spus mereu că trebuie să îmi fac jocul, indiferent cine e de partea opusă a fileului.

Când îmi fac jocul meu agresiv, sunt în control,” a declarat Sorana Cîrstea, la conferința de presă organizată după victoria din semifinale, scor 6-0, 6-3 împotriva Dariei Snigur.

Sorana Cîrstea, discurs impresionant despre sacrificii și împlinire în tenisul profesionist

„E o săptămână minunată. Îmi pare rău că se termină. La Cluj, am găsit o căldură și o susținere cum rar mi s-a întâmplat în această carieră. Joc destul de bine. E ultimul an și se adaugă aceste emoții extra. Toate aceste lucruri au făcut ca această săptămână să fie magică.

Sunt extrem de tristă că se termină, dar sunt foarte recunoscătoare pentru ce trăiesc. Pentru asta joc tenis, iar, în aceste momente, toate sacrificiile dispar. Pentru asta joci, acesta e idealul: să joci cel mai bun tenis în fața spectatorilor de acasă,” a completat Sorana Cîrstea, în ultima intervenție înainte de finală.

Sorana Cîrstea – Emma Răducanu se joacă sâmbătă, 7 februarie, în direct și în exclusivitate la Pro Arena și VOYO.


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *