Ilie Bolojan, la Digi24: România riscă să piardă bani europeni din cauza blocajului politic. „Nimeni nu va răspunde pentru pierderi”

Moderator Florin Mihai
10 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ilie Bolojan face declarații, în direct la Digi24, într-un moment de tensiune pe scena politică, după căderea Guvernului în urma colaborării PSD-AUR la moțiunea de cenzură. România este condusă în prezent de un Executiv cu atribuții restrânse, în timp ce la Palatul Cotroceni sunt analizate mai multe scenarii pentru formarea unui nou guvern, iar liderii partidelor poartă discuții pentru conturarea unei majorități parlamentare.

Despre Grindeanu: „PNL nu ar trebui să voteze un astfel de premier”

Actualizare 21.16 Ilie Bolojan a subliniat că PNL nu ar trebui să susțină un guvern condus de Sorin Grindeanu și a acuzat fosta coaliție că a permis „capturarea instituțiilor” de către clientela politică.

Întrebat dacă liberalii ar vota un eventual guvern minoritar cu Sorin Grindeanu premier, Ilie Bolojan a răspuns că „PNL nu ar trebui să voteze un astfel de premier”.

„A doua eroare majoră a fost capturarea instituțiilor. Au ajuns oameni din clientela politică să ocupe funcții importante, să facă contracte, să îi betoneze pe acele funcții, și nu pentru a îmbunătăți serviciile acestor companii”, a declarat Ilie Bolojan.

El a susținut că aceste practici au contribuit la ascensiunea „votului antisistem” din ultimii ani.

A fost un cocktail toxic care a dus la un vot antisistem în 2024 și 2025. Când PSD, deși avea o mare responsabilitate pentru ce s-a întâmplat atunci, a mințit și a fugit de răspundere, a sabotat măsurile de reformă.

Ilie Bolojan a afirmat că o nouă colaborare guvernamentală cu PSD ar însemna validarea greșelilor din trecut.

„Dacă ne-am întoarce în această guvernare, n-am face decât să validăm”, a adăugat acesta.

Cu toate acestea, liderul liberal a spus că PNL ar putea susține anumite proiecte importante pentru România, chiar și din afara guvernării, în cazul unui Executiv minoritar.

„În situația unui guvern minoritar, indiferent de poziția în care PNL va fi, am susținut niște aspecte care țin de România. Trebuie să vii cu legi și ordine pentru jaloanele din PNRR. Toate aceste proiecte trebuie să le susținem, pentru că este o răspundere pentru România. Programul SAFE, alte aspecte care țin de politici publice”, a subliniat Ilie Bolojan.

„Dacă mașinăria de lucru nu este pusă în funcțiune se vor pierde banii”

Actualizare 21.12 Acesta a avertizat că prelungirea blocajului politic riscă să ducă la pierderea unor fonduri europene importante și a cerut PSD să vină rapid cu o soluție pentru formarea unei majorități.

„Dacă există o minimă urmă de bun-simț, să vină cu o soluție în perioada următoare pentru a asigura buna guvernare. Dacă mașinăria de lucru nu este pusă în funcțiune, când se vor pierde banii pentru că se prelungește situația, riscul să pierdem bani europeni este mare”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul a susținut că, în cazul în care România va pierde fonduri europene, responsabilitatea riscă să fie diluată în spațiul public.

„Veți vedea că, așa cum nimeni nu a răspuns până acum, se vor căuta vinovați și nimeni nu va mai răspunde pentru pierderi”, a adăugat acesta.

Întrebat dacă PNL ar susține un guvern minoritar condus de Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan a exclus refacerea unei coaliții cu PSD în actualul context politic.

„Așa cum am decis după moțiune, PNL nu mai trebuie să facă o coaliție cu PSD în această perioadă. Nu mai trebuie să repetăm niște greșeli din ciclul electoral trecut”, a spus premierul.

Bolojan a afirmat că una dintre marile probleme ale fostei coaliții a fost împărțirea funcțiilor și lipsa reformelor.

„Am făcut două greșeli mari care ne-au adus în situația asta: că am făcut o coaliție doar pentru funcții și că am permis capturarea unor instituții și funcții pentru a extrage rente din acestea”, a argumentat acesta.

Premierul a susținut că fosta majoritate parlamentară avea suficientă putere pentru a implementa reforme importante, însă nu a făcut acest lucru.

„Când partidele împreună au 60% în Parlament, ori e o situație dificilă, ori există o provocare mare când trebuie luate corecții bugetare importante. Coaliția până în 2024 a greșit că nu a făcut reforme, a împărțit oameni pe funcții”, a subliniat Ilie Bolojan.

„PSD să își asume o majoritate și să prezinte soluțiile”

Actualizare 21.08 Ilie Bolojan a declarat, luni seară, la Digi24, că la discuțiile avute joi la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan a prezentat punctul său de vedere privind actuala criză politică, pe care o consideră rezultatul „acțiunii iresponsabile a PSD”.

Am prezentat punctul de vedere legat de criza politică datorită acțiunii iresponsabile a PSD. Am discutat posibilități și perspective pentru a ieși din situație.

Premierul a afirmat că România are nevoie urgent de un guvern funcțional pentru a continua implementarea proiectelor și pentru a evita pierderea unor fonduri importante.

„Avem nevoie de guverne funcționale pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, pentru a putea accesa finanțările, să modificăm fluxul de plăți pentru a termina lucrările până în august și a ne încadra în zone unde nu pierdem bani. Să închidem accesarea creditului pentru apărare, destinat următorilor ani, să controlăm și deficitele”, a explicat acesta.

Întrebat despre discuțiile cu șeful statului și despre scenariile analizate la Cotroceni pentru viitorul Executiv, Bolojan a precizat că președintele va anunța public concluziile după consultările oficiale cu partidele parlamentare.

„Nicușor Dan urmează să aibă consultări cu conducerile partidelor și, în funcție de asta, va veni cu o propunere. Perspectiva o va face publică la momentul potrivit. Domnul președinte mi-a spus anumite aspecte, dar mi se pare corect să le prezinte el”, a declarat premierul.

Referitor la numele viitorului premier, Ilie Bolojan a spus că desemnarea depinde atât de capacitatea de a construi o majoritate parlamentară, cât și de actuala realitate politică.

„Numele ține de capacitatea acestuia de a forma o majoritate în jurul noului guvern și, pe de altă parte, de o realitate politică. Constatăm că PSD, prin moțiunea declanșată cu AUR, a dovedit că este în stare să formeze o majoritate parlamentară. Este responsabilitatea PSD să își asume răspunderea pentru o majoritate și să prezinte soluțiile, pe care nu le-a prezentat”, a subliniat Ilie Bolojan.

Știrea inițială

Blocajul politic vine într-un context economic complicat, marcat de presiuni constante asupra piețelor financiare și de volatilitatea prețurilor. În lipsa unui guvern cu puteri depline, mai multe măsuri considerate esențiale pentru economie și pentru populație sunt amânate, iar instalarea rapidă a unui nou Executiv a devenit principala miză a negocierilor dintre partide.

În paralel, la Palatul Cotroceni sunt analizate mai multe variante pentru viitorul guvern. Potrivit informațiilor Digi24, președintele Nicușor Dan ar urma să convoace consultări oficiale cu partidele parlamentare joi sau vineri.

Primul scenariu luat în calcul este formarea unui guvern minoritar de dreapta, construit în jurul alianței PNL-USR, după acordul semnat recent între cele două partide. Surse politice au precizat însă că această variantă nu include revenirea lui Ilie Bolojan în funcția de premier.

O altă formulă discutată la Cotroceni ar presupune un guvern minoritar în jurul PSD, cu Sorin Grindeanu propus pentru funcția de prim-ministru. Pe masa discuțiilor se află și două variante de rezervă: un guvern politic cu premier tehnocrat sau un Executiv tehnocrat în întregime.

În același timp, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a început luni o serie de consultări la Parlament cu reprezentanții partidelor și cu parlamentari neafiliați, în încercarea de a construi o nouă majoritate parlamentară. Prima întâlnire a avut loc cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.

După discuții, Kelemen Hunor a declarat că viitorul premier trebuie să fie acceptat de toate partidele implicate în negocieri și să aibă suficientă autoritate politică pentru a gestiona actuala criză. Liderul UDMR a exclus varianta alegerilor anticipate și a spus că își dorește instalarea noului guvern până la începutul lunii iunie.

Și președintele Senatului, Mircea Abrudean, a respins ideea unui premier tehnocrat, afirmând că o astfel de soluție nu ar fi eficientă în actualul context politic. Totodată, acesta a susținut că refacerea coaliției PNL-PSD este exclusă în acest moment.

Editor : Ș.A.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *