I-a luat banii lui Becali, a râs de el, acum joacă fotbal de plăcere: „Gigi? E în lumea lui!“

Moderator ZIAR NOVA
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Gigi Becali a spus, în mod repetat, că FCSB e „distracția“ lui. Și cum distracțiile costă, și latifundiarul din Pipera a fost nevoit să bage mâna adânc în buzunar pentru greșelile sale, deloc puține.

Un astfel de caz, de care mulți au uitat acum, se numește Zdenek Ondrasek. Atacantul ceh a fost adus, la FCSB, în vara anului 2021, alături de alți trei jucători: Stipe Vucur (stoper), Alexandru Crețu (mijlocaș defensiv) și Andrei Cordea (mijlocaș ofensiv). Excluzând transferul lui Cordea, care a fost unul reușit, ceilalți trei jucători au făcut „două dușuri“, la FCSB, înainte de a pleca. Dar cazul Ondrasek s-a deosebit de cele cu Vucur și Crețu. Pentru că a însemnat o „țeapă“ destul de mare, dacă raportăm suma cheltuită de club la minutele în care cehul a îmbrăcat tricoul roș-albaștrilor.

Ondrasek a dat lovitura la FCSB, acum joacă fotbal de plăcere

Adus liber de contract în România, după perioada petrecută la Viktoria Plzen (36 de meciuri, 7 goluri, 1 pasă de gol), Ondrasek a semnat un contract cu un salariu incredibil: 20,000 de euro pe lună! Practic, nimic din CV-ul lui nu recomanda un asfel de venit. Dar cum „fraier nu e cine cere…“, vârful ceh a dat o lovitură admirabilă. De dimensiunea căreia ne convingem, când ne amintim ce a lăsat în urma sa, la FCSB: 3 meciuri, 0 goluri, 0 pase de gol și un total de 113 minute pe teren!

Ca sa scape de Ondrasek, după doar două luni, Gigi Becali a trebuit să facă un efort financiar considerabil. Concret, cehul a părăsit România cu 110,000 de euro în buzunar. După care și-a continuat cariera, la Tromso (Norvegia), Wisla Cracovia (Polonia), Dynamo Ceske Budejovice (Polonia) și Viktoria Zizkov (Polonia). Cu cifre chiar bune, după cum se poate vedea mai jos:

*Tromso: 153 de meciuri, 56 de goluri, 18 pase de gol

*Wisla Cracovia: 84 de meciuri, 23 de goluri, 10 pase de gol

*Dynamo Ceske Budejovice: 137 de meciuri, 31 de goluri, 10 pase de gol

Viktoria Zizkov, formație de liga a doua, e cea la care Ondrasek joacă și acum, la 37 de ani, mai mult de plăcere. În acest sezon, în dreptul său figurează următoarele cifre: 15 meciuri, 2 goluri, 1 pasă de gol. 

De amintit că, atunci când a „rupt“ contractul cu FCSB, Ondrasek și-a permis să-l și ironizeze pe Gigi Becali. „Mi-am făcut treaba la FCSB, oamenii din club erau mulțumiți. Becali are propria lui lume, nu l-am cunoscut niciodată și nu îmi place să vorbesc despre cineva pe care nu îl știu. El vorbește doar în presă. Nu a venit niciodată în vestiar sau la baza de antrenament. Vorbește despre noi în presă, vorbește urât, de multe ori nepoliticos. Nici nu își cunoaște cu adevărat jucătorii“, a spus atacantul ceh.


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *