Guvernul a aprobat joi, prin ordonanță de urgență, suspendarea temporară a procedurii de contractare a proiectelor finanțate prin Politica de Coeziune 2021-2027, măsura urmând să fie aplicată până la aprobarea legii bugetului de stat pentru anul 2026, potrivit unui comunicat al Executivului.
Decizia vine în contextul în care autoritățile publice locale au utilizat deja fonduri proprii pentru elaborarea documentațiilor tehnice, însă nu pot finaliza contractarea proiectelor din cauza unor blocaje administrative și bugetare.
Printre principalele probleme invocate se numără imposibilitatea depunerii documentelor care să ateste lipsa datoriilor la bugetul local și la bugetul de stat, precum și imposibilitatea aprobării angajamentelor bugetare în absența unui buget aprobat.
În același timp, apelurile de proiecte sunt închise și au depășit alocările bugetare disponibile, ceea ce împiedică redeschiderea acestora, mai precizează sursa citată.
Clarificări juridice și terminologice
Pentru eliminarea ambiguităților juridice, ordonanța introduce și o serie de clarificări terminologice.
Astfel, termenul „document” din Ghidul solicitantului va fi înlocuit cu „act administrativ individual”, noțiune consacrată în legislația administrativă, care definește actele juridice emise de autoritățile publice prin care sunt stabilite drepturi și obligații specifice.
Executivul a transmis că suspendarea procedurii de contractare va dura până la aprobarea bugetului de stat pe 2026 și clarificarea alocărilor bugetare necesare.
După intrarea în vigoare a bugetului, autoritățile vor putea relua contractarea proiectelor, beneficiarii urmând să aibă la dispoziție o perioadă de maximum 30 de zile pentru depunerea documentelor restante.
Potrivit Guvernului, măsura are rolul de a asigura un cadru legal, financiar și administrativ clar, de a preveni respingerea cererilor eligibile și de a garanta accesul transparent și nediscriminatoriu la fondurile europene nerambursabile.
În lipsa acestei soluții, există riscul pierderii unor fonduri și al întârzierii investițiilor prevăzute prin Politica de Coeziune 2021-2027.
Verificări pe bază de risc, după consultări cu Comisia Europeană
Actul normativ introduce și verificări pe bază de eșantionare privind respectarea procedurilor de achiziții publice, inclusiv pentru beneficiarii privați, măsura fiind stabilită în urma consultărilor cu Comisia Europeană.
Vor fi clarificate atribuțiile instituționale și metodologia de eșantionare, astfel încât verificările să fie aplicate proporțional, în funcție de nivelul de risc.
Analizele de risc vor sta la baza selectării proiectelor verificate, ceea ce va permite concentrarea resurselor administrative asupra cererilor cu risc ridicat și reducerea duratei medii de verificare a cererilor de transfer.
Potrivit Executivului, noile reglementări ar urma să contribuie la accelerarea procesului de plată către beneficiari și la o utilizare mai eficientă a resurselor umane, fără a afecta funcționarea sistemului de management și control al PNRR.
Editor : A.D.
