Grindeanu: PSD nu exclude remanieri. Miniștrii, chemați la întâlniri regionale de evaluare

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Sorin Grindeanu a anunțat că PSD ia în calcul remanieri guvernamentale, în funcție de rezultatele unei evaluări interne a miniștrilor, iar o decizie privind eventualele schimbări și viitorul partidului în coaliție va fi luată după consultările interne programate pentru 20 aprilie.

Liderul PSD a fost întrebat, miercuri seară, la România TV, dacă partidul pe care îl conduce este pregătit să facă şi remanieri, dacă autoevaluarea pe care partidul o va face va arăta că unul sau mai mulţi miniştri social-democraţi nu au performat.

„Evident că da”, a răspuns el.

Citește și: Grindeanu, despre cum „l-a convins” pe Bolojan să accepte în buget ajutoarele sociale propuse de PSD: „N-a fost simplu”

El a explicat că la nivel intern PSD va organiza întâlniri regionale, la care vor fi invitaţi şi miniştrii partidului, pentru ca aceştia „să spună ce au făcut”.

„Şi vom decide cu toţii, împreună, unde e loc de mai bine”, a adăugat Grindeanu.

Cât despre viitorul PSD, dacă rămâne în coaliție sau trece în opoziție, Grindeanu a subliniat că o decizie va fi luată în urma consultării interne programate pentru 20 aprilie.

„Am avut discuții (miercuri, la Bruxelles – n.r.) cu colegii din Partidul Socialiștilor Europeni și voi informa despre situația politică din România – ce am declanșat noi la PSD și care este situația a zi a alianței politice din România. Din punctul nostru de vedere, colegii vor decide în 20 aprilie”, a mai spus președintele PSD.

Citește și: Grindeanu: Decizia legată de preţurile la carburant stă la Executiv. În două săptămâni nu s-a luat nicio măsură

Editor : Ana Petrescu

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *