Ghid complet pentru admiterea la liceu 2026. Calendarul și etapele explicate de Ministerul Educației

Ministerul Educației a publicat joi, 9 iulie, ghidul oficial pentru admiterea la liceu 2026, care explică, pas cu pas, etapele pe care trebuie să le parcurgă elevii după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională. Documentul cuprinde informații despre completarea opțiunilor, repartizarea computerizată, înscrierea la liceu și soluționarea cazurilor speciale, precum și calendarul principalelor termene pe care candidații și părinții trebuie să le respecte.

Completarea opțiunilor reprezintă una dintre cele mai importante etape ale admiterii, deoarece repartizarea computerizată se realizează în funcție de ordinea preferințelor înscrise de fiecare candidat și de media de admitere.

Când se completează opțiunile pentru admiterea la liceu 2026

În perioada 13-20 iulie 2026, elevii care au absolvit clasa a VIII-a trebuie să completeze fișa cu opțiunile pentru admiterea la liceu. Acest proces se desfășoară la școala de proveniență, în prezența părinților sau a reprezentanților legali și cu sprijinul profesorilor diriginți. Este recomandat ca fiecare candidat să se informeze din timp la școala absolvită cu privire la programul stabilit pentru completarea opțiunilor.

Repartizarea pe locurile speciale pentru romi și pentru elevii cu CES

  • 13-14 iulie 2026: completarea opțiunilor;
  • 16 iulie 2026: repartizarea candidaților și comunicarea rezultatelor.

Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi sau pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES), precum și cei care renunță la locul obținut, pot participa ulterior la repartizarea computerizată.

Admiterea în învățământul special

În perioada 13-14 iulie 2026 are loc înscrierea și repartizarea candidaților pentru admiterea în învățământul special, conform calendarului oficial.

Recomandări pentru elevi înainte de completarea opțiunilor

Înainte de completarea fișei de admitere, Ministerul Educației recomandă elevilor să își pregătească din timp lista cu liceele și specializările pe care le au în vedere, împreună cu codurile aferente acestora.

Pentru o orientare cât mai bună, absolvenții de gimnaziu pot consulta ultimele medii de admitere din anii anteriori și își pot analiza poziția în ierarhia județeană sau, după caz, în ierarhia Municipiului București.

Aceste informații au caracter orientativ și nu limitează în niciun fel opțiunile care pot fi completate.
După identificarea liceelor și a specializărilor dorite, elevii trebuie să alcătuiască o listă cu codurile corespunzătoare, așezate în ordinea preferințelor, de la cea mai dorită opțiune la cea mai puțin dorită.

Cum se completează opțiunile în fișa de înscriere

La completarea fișei de înscriere, elevii trebuie să scrie codurile corespunzătoare fiecărei specializări, disponibile în Broșura de admitere a fiecărui județ sau a Municipiului București. Acestea se completează în ordinea preferințelor, pe orizontală, în căsuțele din partea de jos a fișei.

Este recomandat ca elevii să completeze un număr cât mai mare de opțiuni. Sistemul de repartizare computerizată verifică toate opțiunile înscrise și repartizează candidatul la prima specializare pentru care îndeplinește condițiile.

O atenție deosebită trebuie acordată completării corecte a codurilor. Un număr prea mic de opțiuni sau introducerea unor coduri greșite poate conduce la nerepartizarea candidatului ori la repartizarea la o specializare pe care nu și-a dorit-o.

După completarea fișei și introducerea opțiunilor în sistemul informatic, elevii primesc fișa pentru verificare. Înainte de semnare, este important să se asigure că toate datele și opțiunile înscrise sunt corecte.

Ce trebuie să știe elevii care aleg un liceu din alt județ

Elevii care doresc să participe la admiterea la liceu într-un alt județ pot opta pentru unul singur. Completarea opțiunilor se poate face fie la școala de proveniență, fie la Centrul special de admitere din județul în care candidatul dorește să fie repartizat.

La completarea fișei de înscriere trebuie utilizate codurile specializărilor din Broșura de admitere a județului ales. După repartizarea computerizată, candidații declarați admiși vor depune dosarul de înscriere la liceul la care au fost admiși.

Ce urmează după repartizarea computerizată

În perioada 23-28 iulie 2026, candidații declarați admiși trebuie să depună dosarul de înscriere la liceul la care au fost repartizați. După afișarea rezultatelor, este recomandat ca elevii să urmărească canalele oficiale de informare ale liceului la care au fost admiși, pentru a afla programul și detaliile privind înscrierea.

Cum se soluționează cazurile speciale după repartizare

În perioada 29-31 iulie 2026, sunt analizate și soluționate cazurile speciale apărute după repartizarea computerizată.
Acestea pot include situații medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaților gemeni, repartizarea sau redistribuirea pe locurile rămase libere ori solicitări privind apropierea de domiciliu.

Elevii care se încadrează într-o astfel de situație pot solicita soluționarea cazului, cu condiția să aibă cel puțin media ultimului admis la clasa în care doresc să fie transferați și să existe locuri disponibile. Aceste condiții se aplică tuturor cazurilor speciale, cu excepția candidaților gemeni.

Situațiile speciale se soluționează la nivelul Comisiei județene de admitere sau, după caz, de Comisia de admitere a Municipiului București.
Elevii și părinții sunt sfătuiți să urmărească informațiile publicate de inspectoratele școlare pentru a afla modalitatea de depunere a cererilor și documentele necesare acestei etape.

A doua etapă a admiterii la liceu

Elevii care au parcurs toate etapele primei sesiuni de admitere și nu au fost încă înscriși la un liceu pot participa la etapa a II-a de admitere. Calendarul este:

  • 31 iulie 2026 – afișarea locurilor rămase libere după încheierea primei etape;
  • 10-12 august 2026 – înscrierea candidaților;
  • 17-18 august 2026 – repartizarea candidaților de către Comisia județeană de admitere sau, după caz, de Comisia de admitere a Municipiului București.

Ministerul Educației le recomandă elevilor să urmărească anunțurile publicate de inspectoratul școlar din județul lor pentru a afla, în timp util, informațiile privind desfășurarea probelor de aptitudini și a probelor de verificare a competențelor la o limbă modernă.

Ce trebuie să știe elevii care vor o calificare profesională

Elevii care doresc să obțină o calificare profesională pot opta pentru specializări din învățământul liceal tehnologic sau din învățământul liceal tehnologic în sistem dual.

La repartizarea computerizată participă doar candidații care au susținut Evaluarea Națională. Opțiunile se completează pentru perechi de calificări profesionale de nivel 3 și nivel 4, în funcție de oferta unităților de învățământ. Calificarea de nivel 3 este certificată după primii trei ani de studiu, iar cea de nivel 4 la finalul celor patru ani de liceu.

Candidații care nu au susținut Evaluarea Națională pot fi repartizați în cadrul celei de-a doua etape de admitere.

Editor : M.C.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!