Florin Maxim (44 de ani) e din 2021 la Corvinul, cu care a câștigat în 2024 Cupa României, o performanță extraordinară ținând cont de faptul că echipa juca atunci, ca și acum, în Liga a doua. Dar sunt șanse mari ca urmașii lui Gabor, Klein, Andone și Mateuț să promoveze în prima divizie la finalul actualului sezon: Corvinul e pe locul 1 în eșalonul secund, fără eșec în primele 17 etape, cu 43 de puncte (13 victorii și patru remize), 28-9 golaveraj.
Cum ați reușit 17 etape fără înfrângere?
Acum pare ușor, dacă privești retrospectiv. Dar în prima etapă, de exemplu, puteam să câștigăm noi meciul de la Târgu Mureș, dar puteam să-l și pierdem în ultimul minut. La fel și cu Steaua, când am făcut 0-0 acasă, am și ratat penalty. Am avut o sumedenie de ocazii și am terminat 0-0. Fiecare meci cu istoricul lui. Dar mi-a plăcut dorința băieților de a se autodepăși la fiecare meci, să le fie adversarilor foarte greu să ne învingă. Au înțeles și băieții, atât timp cât am fost uniți și vom fi uniți în continuare, va fi greu să pierdem. Mi-a plăcut și perioada asta de pregătire, chiar a fost una foarte bună. Și antrenamentele din Turcia, pe iarbă. Am avut adversari atipici față de campionatul nostru. Am jucat cu două echipe din Liga a doua din Danemarca.
Le-ați bătut parcă…
Da, da, da. Mi-a plăcut spiritul lor, foarte combativi, agresivi, dar la limita bunului simț. Adică nu să fie ghiolbani. Noi, ca popor, dacă am avea și chestia asta pe lângă calitatea nativă pe care o avem, am fi competitivi.
Agresivitate?
Da, eu zic că asta ne lipsește.
Florin Maxim: „Tot mai puțini juniori cu spirit combativ”
Păi și de unde vine asta? Te naști cu ea sau…
Din genă, eu zic că și din gena noastră. Dar până acum eram combativi. Eu cred că e problema și de selecție. Sunt din ce în ce mai puțini juniori care să fie combativi. Gândește-te cum era în curtea școlii, câte echipe erau și cât așteptai să intri, să joci, să prinzi teren. Acum nu mai vedem lucrurile astea. Cred că și de aici pleacă. Și de la antrenamente un pic. În momentul în care dau de adversitate un pic peste limită, cedează, se supără. Și când dai nas în nas cu echipele astea mai bune, competitive, ești surprins.
Deci ni s-au schimbat genele?
Eu așa o văd, așa am simțit-o. Înainte, cum am putut să câștigăm o Cupă a Campionilor? Tot cu români, nu?
„Juniorii actuali cedează imediat, zic că e greu”
Problemele din fotbal nu se rezolva dacă nu începi de jos…
Așa-i, așa-i. Cumva trebuie schimbată și mentalitatea, iar copiii să devină un pic mai competitivi. Că îi văd și pe juniorii mei. La orice greutate, cedează, imediat zic că e greu. Și le explici ca la copiii mici. Dacă acum ți-e greu în antrenament, cum te aștepți să-ți fie într-un meci? Când mai intervine și factorul psihologic, nu știi ce se va întâmpla. Dacă ești fundaș lateral și o să ai pe partea ta 4-5 acțiuni în 10 minute, pe care nu le ai la un antrenament? Trebuie să fim pregătiți.
Cum stați cu juniorii la Corvinul?
Eu zic că vor veni din urmă de la noi, de la Academie. 2009 și 2010 avem niște copii, i-am luat și la antrenamente, s-au pregătit cu noi. Am trei copii care fac de aproape un an cu noi antrenamente și să știi că s-au integrat ușor-ușor. Sunt ok.
Te gândești să-i bagi la meciuri? Sau i-ai si băgat?
În meciurile amicale i-am și băgat. La oficiale, încă nu.
Sunt mici. 15-16 ani?
Sunt mici, da. Asta zic, că-s 2009 și 2010, trebuie să avem grijă. În momentul în care ajungi să-i arunci într-un meci, trebuie să fie pregătiți. Doamne ferește să nu riște o accidentare. La antrenamente, îi mai protejează băieții. La meci, vine și stresul, trebuie să fim atenți. Dar să știi că oricând m-aș putea baza pe ei, pentru că la meciurile amicale i-am introdus și au fost ok.
Ai în lot și de 18-19-20 de ani de la Academia Corvinului?
Din păcate, nu avem. Avem un junior de la FCSB, doi de la Dinamo, portarul Codruț Sandu și Luca Bărbulescu. Avem un băiat de la Cluj, Zanc. În momentul în care vrei să promovezi, îți trebuie și niște copii buni.
Deci cei trei despre care ai pomenit sunt primii pe care îi produceți la Academie?
Eu zic că ei ar fi. Mai sunt și la grupele mici, avem copii buni. A lipsit și un pic infrastructura la noi. Nu știu dacă neapărat are cineva o vină, dar nu am avut condiții, să le oferim copiilor terenuri de antrenament, niște săli adecvate, ca să poată pune un pic de forță pe ei. Dar, ușor-ușor, se vor mișca lucrurile. Se va face o bază în proximitatea stadionului, un teren sintetic, un teren de iarbă, o sală, o sală de forță. În vreo șase luni, va fi gata, fiindcă e pe structură de sandwich-uri și sala, terenul sintetic e aproape gata.
În trei ani, stadion nou la Hunedoara!
Și am înțeles că se va construi și un stadion nou. Într-un an, doi?
În momentul în care se apucă de el, sunt 22 de luni de execuție. Dar încă nu s-a demolat nimic, adică mai durează un pic. Eu zic că în vreo doi ani și jumătate, poate trei, va fi un stadion nou la Hunedoara.
Și dacă promovați, jucați la Petroșani, nu?
Deja s-au făcut demersurile la Petroșani. Trei ani echipa va juca acolo, indiferent de ligă. Consiliul Județean va băga niște sume considerabile, care vor rămâne până la urma-urmei în județ, decât să dai chirie în altă parte. Normal că era poate mai confortabil să joci pe un stadion gata făcut sau pe un stadion nou, dar asta este.
Mai e bun stadionul acolo?
E bun, da. Jiul juca acolo prin 2000-2006, s-au jucat meciuri de Liga I, deci el poate suporta. Cu o cosmetizare și dacă se face o investiție… Am înțeles că va fi destul de măricică investiția, sistem de degivrare, nocturnă…
Altfel nu vă dă voie să jucați, că nu e omologat acum, nu?
Deocamdată nu e omologat pentru că nu îndeplinește criteriile, dar 100% le va îndeplini.
Șase titulari schimbați la început de campionat
După câștigarea Cupei, câți jucători ați vândut?
Cred că pe Lefter, pe Iacob l-am cedat sub formă de împrumut la CFR, dacă nu mă înșel, nu sunt prea la curent cu astea. Coman, care era la sfârșit de contract. Au plecat o grămadă de jucători. Doar acum, înainte de a începe noul campionat, am schimbat șase jucători titulari. Au venit Codruț Sandu, Pădurariu, Sergio Ribeiro, Filip, Buziuc, Mario Bratu, adică am schimbat destul de mult la începutul campionatului. Toată lumea spune că suntem omogeni, dar nu prea suntem, că am schimbat în fiecare an. Fie că și-au dorit băieții să plece la mai bine, fie că am considerat noi că trebuie să aducem altceva.
Ați luat și bani pe cei care au plecat?
Cred că pe Lefter, dacă nu mă înșel, nu știu exact, eu doar antrenez. Chiar nu știu.
Sponsori au venit după ce ați câștigat Cupa?
Am înțeles că s-a semnat acum, de două săptămâni, cu o firmă de pariuri sportive. E Consiliul Județean alături de noi, plus alți câțiva sponsori care tot timpul ne-au ajutat.
Salariile au crescut după ce ați luat Cupa?
Da, milioane… :))
Ei, ușor așa, or fi crescut…
Nu, nu, pentru că avem un buget bine stabilit, noi am mai vorbit despre asta…
„Au plecat doi tineri, l-am luat pe Ronaldo Deaconu”
Păi da, îmi spuneai că nu sunt salarii mari.
Nu avem salarii mari și nu vom avea nici în Liga I, adică avem un buget pe care ne bazăm și nu putem să ne extindem oricât ne-am dori. Acum l-am adus pe Ronaldo Deaconu, pentru că au vrut doi băieți să plece, doi tineri, și s-a ivit oportunitatea asta să-l aducem pe Roni. Și el și-a dorit să vină alături de noi. Doar așa am putut să-l luăm. Că dacă nu, nu mai aveam bani. Noi avem bugetul pe care îl avem de la început, îl împărțim cum considerăm noi și nu ne mai putem lungi.
Da, dar prima de promovare e mare…
Nu, stai liniștit că nu suntem în primele șase echipe la capitolul ăsta.
Cu „pătrățelele” cum mai stați? Nou veniții s-au încadrat?
Stăm bine. La sfârșitul cantonamentului, facem o poză din asta.
Florin Maxim: „Îmi doresc să rămân la Corvinul și în Liga 1”
Rămâi la Corvinul și în Liga 1, dacă promovați?
Eu așa îmi doresc, Doamne ajută. Noi am mai discutat și știi că înseamnă ceva pentru mine echipa asta și dacă aș putea să o antrenez în Liga 1, ar fi ceva.
Indiferent de oferte?
Indiferent, pentru că, nu-ți ascund, am avut, cred că vor mai fi oferte, dar eu simt că încă nu-i momentul să plec de aici, pentru că mai am loc de dezvoltare. Iar aici oamenii sunt aproape de mine. Nu că mi-e mai comod, dar simt că în momentul ăsta am mai multe de învățat aici, în mediul ăsta, în momentul ăsta, în locul ăsta.
Ai avut ofertă și de la Dinamo, din ce-am citit în presă. Îți pare rău acum că n-ai acceptat? Sau că n-ai continuat negocierile?
Nu-mi pare rău. A fost doar o discuție, nu ne-am așezat să negociem.
