Europa League. FCSB a fost înfrântă categoric la Zagreb. Ce șanse la calificare mai are

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Partida Dinamo Zagreb – FCSB, din etapa a șaptea a fazei principale din Europa League, a fost una din care echipa campioană trebuia să ia minim un punct pentru a avea, matematic, șanse de a trece mai departe.

Partida a început cum nu se poate mai prost pentru FCSB. Echipa lui Elias Charalambous s-a văzut condusă cu 2 – 0 încă din minutul 11. În minutul 6, Bakar a lovit excelent cu capul din careu, dintre doi fundași, și a deschis scorul. În minutul 11, la o aglomerare în careu, Beljo a primit mingea și l-a executat pe Ștefan Târnovanu! În minutul 25, Daniel Bîrligea vede galben pentru un fault în careul advers asupra lui Misic și este suspendat pentru partida cu Fenerbahce de săptămâna viitoare.Până la finalul reprizei, partida se echilibrează, cu ocazii de ambele părți. În minutul 42 Bârligea se dovedește insistent și după o fază electrizantă șutează perfect la colțul lung și reduce din diferență!

Repriza a doua îi aduce încă de la început pe Crețu, Politic și Octavian Popescu în locul lui Minculescu, Lixandru și Dawa. Trei schimbări pentru sporirea presiunii la poarta lui Filipovic, lucru care se și întâmplă. Este aruncat în meci și Alibec, dar curând, în minutul 71, Beljo profită de o greșeală a apărării FCSB-ului și face 3-1!. Pe fondul unei dominări sterile, tot Dinamo pare a avea o viteză în plus și reușește o bară în minutul 77. Pe final de meci FCSB e în corzi, se simte că nimeni nu mai crede în calificare, cu excepția croaților care, în minutul 90, pornesc pe un contraatac și reușesc golul de 4-1, anulat ulterior pentru offside. Dar asta nu e totul. Minutul 92 aduce într-adevăr golul de 4-1 după o incursiune a lui Sandro Kulenovic și este al cincilea eșec FCSB din Europa League, după șapte partide.

Scor final Dinamo Zagreb – FCSB: 4-1

FCSB va disputa ultima partidă împotriva turcilor de la Fenerbahce, acasă, pe Național Arena, joia viitoare (29 ianuarie).

Calcule

Înaintea meciului din capitala Croației, FCSB ocupă locul 27 în clasamentul din UEL, cu 6 puncte, în timp ce Dinamo Zagreb se află două poziții mai sus, cu un punct în plus. Pentru a prinde play-off-ul competiției, gruparea roș-albastră are nevoie să adune 4 puncte din ultimele două jocuri, cel de pe ”Maksimir” și cel de pe Arena Națională, cu Fenerbahce, informează DigiSport.

Acum, condiția absolut utopică pentru ca FCSB să meargă mai departe ar fi să bată la scor Fenerhbace (are golaveraj – 7) și toate echipele din fața sa să se „împiedice”.

Înaintea partidei, bookmakerii o consideră pe Dinamo Zagreb favorită în confruntarea cu FCSB, cu o cotă medie la victorie de 1,60, în timp ce un succes al bucureștenilor era cotat cu 5,00, iar rezultatul de egalitate – 4,00.

Echipele de start

Dinamo Zagreb: Filipovic – Galesic, Dominguez, McKenna, Goda – Zajc, Misic – Bakrar, Ljubicic, Hoxha – Beljo.
• Rezerve: Nevistic, Villar, Stojkovic, Vidovic, Soldo, Kulenovic, Mudrazija, Perez Vinlof, Cardoso Varela, Theophile-Catherine, Topic, Mikic.

FCSB: Târnovanu – Graovac, Ngezana, Dawa, Radunovic – Lixandru, Alhassan- Miculescu, Olaru, Cisotti – Bîrligea.
• Rezerve: Udrea, Zima, Crețu, Alibec, Politic, Toma, Pantea, Oct. Popescu, Thiam.

Editor : Sebastian Eduard

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *