Sorana Cîrstea a vorbit, într-un dialog cu fostul număr 4 WTA, Caroline Garcia, despre imposibilitatea de a se bucura de tenisul profesionist atunci când suferă dureri cumplite.
Trecută prin accidentări serioase, care au coborât-o zeci de locuri în clasamentul mondial, sportiva din România a reușit să revină după fiecare. În 2024, Cîrstea a ratat a doua jumătate a stagiunii, pe fondul unei fasciite plantare care a forțat-o să se opereze; până la intervenția chirurgicală au fost însă numeroase momente în care românca a ignorat durerile pentru a-și continua drumul în circuit.
Sorana Cîrstea, despre durerile care au făcut-o să rateze jumătate din sezonul 2024
„Jucam bine în Dubai, în 2024, am ajuns până în semifinale, unde am pierdut cu Paolini. Țin minte că în acea săptămână am început să îmi simt piciorul; era o fasciită plantară. M-am gândit că e doar o inflamație. Am avut inflamații peste tot, dar, cumva, situația nu se îmbunătățea, ci se înrăutățea constant.
Până am ajuns la sezonul de zgură, eram deja în dureri constante, în fiecare zi. Să ai dureri zilnic, atunci când ieși pe teren – momentele acelea sunt dure și e dificil să găsești bucurie. Nu poți să faci lucrurile de bază, normale fără să simți durere.
De asta am ajuns să mă operez și mi-am spus că voi observa cum mă simt, după șase luni. Știam că vreau să revin, să mai încerc, să caut acea adrenalină a competiției,” a dezvăluit Sorana Cîrstea experiențele dure trăite în 2024.
Sorana Cîrstea: „Vreau să îmi închei cariera cât timp încă joc bine.”
„Am avut un 2025 decent și mi-am zis că voi mai încerca să joc încă unul. Am obiective pentru 2026, dar vreau să fac din el un an în care mă dăruiesc tenisului, fanilor. Vreau să îmi închei cariera cu demnitate și cu fruntea sus.
Nu vreau să o termin cu tenisul doar pentru că poziția mea în clasament nu e suficient de bună sau că nu mai joc destul de bine.
Vreau să îmi închei cariera cât timp încă joc bine,” a completat Sorana Cîrstea, în podcastul Tennis Insider Club.
Accidentarea la umăr, una dintre cele mai grave din cariera Soranei Cîrstea
Marius Comănescu a vorbit în emisiunea Poveștile Sport.ro despre anii în care a antrenat-o pe Sorana Cîrstea și în care a reușit să o readucă în elita mondială a tenisului feminin.
Comănescu a lucrat cu Sorana Cîrstea atunci când aceasta ieșise din primele două sute de jucătoare ale lumii, pe fondul unor probleme la umăr, care i-au spulberat încrederea la serviciu.
Ulterior, Sorana Cîrstea a revenit în top 100 WTA, în 2015, de unde nu a mai ieșit timp ce zece ani, până în februarie 2025.
Marius Comănescu: „După mine, Ion Țiriac Jr. a fost omul care a reușit să o remonteze.”
„Aș fi vrut să lucrez mai mult cu ea. Ne-am oprit, poate, prea devreme. Nu cred că am apreciat corect, la momentul respectiv, următorii pași ai Soranei.
Părea că nu își mai dorește foarte mult să joace tenis și nu era mulțumită cu o poziție de prima sută, de locurile 60-70. Am avut discuții clare cu ea, iar, pe fondul acela, era greu să aduc ceva în plus.
Întotdeauna am preferat să mă dau la o parte și să o las să aibă șansa de a lucra cu altcineva care să îi aducă plusul căutat.
Nu îmi place să stau agățat, dacă nu simt că pot. Cred că m-am grăbit un pic. Nu am luat în calcul impactul pe care îl are Ion Țiriac Jr. asupra ei. După mine, el a reușit să o remonteze.
Eu zic că el este principalul factor care i-a readus echilibrul. Nu am știut că o să fie atât de aproape de ea și că impactul va fi acesta,” a declarat Marius Comănescu, în emisiunea Poveștile Sport.ro.
