Două mesaje Ro-Alert în județul Tulcea din cauza unei drone. MApN a ridicat două avioane F-16 în aer: „Rămâneţi în interiorul casei”

Moderator Florin Mihai
5 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Locuitorii din județul Tulcea, zona de graniță cu Ucraina, au primit vineri două mesaje Ro-Alert, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Localnicii din Pardina au surprins momentul în care o dronă zbura deasupra lor, iar MApN a ridicat două aeronave F-16 în aer de la Baza 86 Aeriană Borcea.

 

ACTUALIZARE 11.40: „În urmă cu puţin timp, a fost transmis un nou mesaj RO-Alert , în contextul menţinerii riscurilor asociate situaţiei din proximitatea frontierei României cu Ucraina. Reiterăm recomandarea ca cetăţenii să respecte indicaţiile transmise şi să apeleze numărul unic 112 în cazul observării unor potenţiale situaţii de urgenţă”, a anunțat ISU Tulcea.

Până acum, în dispeceratul ISU Delta Tulcea au fost înregistrate  2 apeluri la numărul unic de urgenţă 112, prin care se solicitau informaţii suplimentare cu privire la mesajul RO-Alert.

ACTUALIZARE 11.10: MApN a anunțat că sistemele radar au detectat, în jurul orei 10.00, ținte aeriene la nord de județul Tulcea (zona Chilia Veche-Vâlcove).

„Sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, iar două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au decolat pentru cercetarea și monitorizarea spațiului aerian.  La ora 10.05 a fost emis mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru zona vizată.

Din datele existente până la această oră, este posibil ca resturi de dronă să fi căzut și pe teritoriul României, în zona Chilia Veche. Echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a demara o operațiune de căutare”, a transmis Ministerul Apărării Naționale.

Știrea ințială: În mesajul de alertă extremă, tulcenii sunt informaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, iar autorităţile le recomandă să-şi păstreze calmul şi să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă, conform Agerpres.

„În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute”, se specifică în mesajul RO-ALERT. 

„În urmă cu câteva minute, pentru zona de nord a judeţului Tulcea a fost transmis un mesaj RO-Alert, prin care populaţia este informată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte provenite din spaţiul aerian, în contextul semnalării unor ţinte aflate în proximitatea frontierei României cu Ucraina. Mesajul a fost emis prin intermediul sistemului naţional de avertizare a populaţiei, în baza informaţiilor furnizate de structurile competente responsabile cu supravegherea şi securitatea spaţiului aerian”, au anunţat și reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Informația vine în contextul în care în seara zilei de joi, 12 martie, trupele ruse au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa. În urma atacului, un depozit cu produse alimentare a fost avariat, conform șefului administrației regionale Oleg Kipper, relatează Ukrainska Pravda.

Potrivit lui Kipper, echipele de salvare au stins rapid incendiul. Nu au fost raportate victime sau răniți.

Amintim că o astfel de atenționare a fost emisă și la sfârșitul lunii februarie, când MApN a transmis că radarele au detectat o dronă în spațiul aerian ucrainean, în evoluție către nordul județului Tulcea, însă vehiculul aerian fără pilot nu a pătruns în spațiul aerian al României.

La acel moment au fost ridicate două aeronave F-16 Fighting Falcon de la Baza Aeriană Feteşti, iar o dronă a fost distrusă de Ucraina la 100 de metri de Chilia Veche. Momentul în care drona rusească a fost doborâtă a fost surprins, iar imaginile au fost publicate pe rețelele sociale de SNPP Poliția Penitenciară.

Citește și: 

Zelenski și ministrul Apărării, Radu Miruță, vizită la Baza 86 Aeriană de la Borcea. Discuții despre pregătirea piloților ucraineni

Al doilea mesaj Ro-Alert la Tulcea în ultimele 24 de ore. O dronă a intrat din nou în spațiul aerian al României

Editor : A.M.G.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *