Regele romilor îi ironizează pe politicieni după scandalul legat de studiile fostului ministru al Apărării, Ionuț Moșteanu. Dorin Cioabă și-a publicat diplomele, alături de mesajul: „Oare sunt singurul din clasa politică care are diplome pe bune?”. Acesta deține două licențe, ambele obținute la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu: una în Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, și una în Drept. De asemenea, Cioabă are și un master în Drept.
„Nu am făcut postarea ca să mă laud cu aceste diplome, dar într-adevăr s-a născut această întrebare în mintea mea și am zis – văd că toți cei din clasa politică au probleme cu diplomele. Au probleme, ba nu-și găsesc diplomele de bacalaureat, ba l-au dat, ba nu l-au dat… Vreau să vă arăt că, într-adevăr, eu m-am luptat, chiar dacă le-am obținut ceva mai târziu. Dar aceste diplome m-au făcut să mă întorc la școală. După cum e obiceiul la noi, prima dată ne-am căsătorit, ne-am întemeiat o familie, și mi-am dat seama că fără școală nu putem să facem nimic. Și atunci, ca să mă dau și un exemplu pentru comunitatea noastră de romi, m-am întors la 38 de ani înapoi pentru a-mi completa studiile, și am făcut în paralel două facultăți – una de drept, așa cum ați spus și dumneavoastră, și cea de științe politice, nu la universitate privată, ca să se creeze suspiciuni, ci la o universitate de stat – „Lucian Blaga” din Sibiu”, a declarat Dorin Cioabă la Digi24.
„Au mai scris unii și alții pe Facebook-ul meu că le-aș fi obținut cu bani, dar vă dați seama că este exclusă această posibilitate, pentru că am urmat cursurile, iar profesorii mei, și cei care m-au ajutat să fac această facultate, aceste facultăți au fost procurori, au fost președinți de tribunal, de judecătorie. Eu mă bucur, chiar dacă n-am avut o notă foarte mare, dar m-am bucurat pentru o notă de trecere”, a adăugat acesta.
Am sesizat că în ultima vreme tot mai mulți politicieni, ba au probleme cu a le prezenta aceste diplome, ba au probleme pentru că sunt falsificate, plagiate. Despre noi, romii, se creează anumite suspiciuni asupra noastră, în activitățile noastre dar, uite, că noi putem să dăm un exemplu, că avem diplome și sunt mulți ca mine în comunitatea romilor, pregătiți, și dacă guvernul are nevoie de noi, putem să ne depunem un CV pe bune.
Dorin Cioabă a dezvăluit la Digi24 că cel mai greu i-a fost să termine liceul: „A trebuit să mă duc tocmai la Mediaș, pentru că nu exista liceu la fără frecvență la Sibiu. M-am dus în fiecare trimestru, câte trei săptămâni la rând să dau examene, vă dați seama, 50 și ceva de kilometri zilnic. Mergeam de la Sibiu, lăsam oameni în birou și plecam. Nici familia nu știa de multe ori că eu deja am fost la Mediaș și m-am și întors. Am dat anumite examene 5 ani de zile. A trebuit să fac acest liceu. Am luat și bacul, chiar dacă nu l-am luat din prima. Am picat la română în prima etapă, în a doua etapă a bacului, am reușit”.
Am avut această ambiție să fac două facultăți, am avut posibilitatea să le fac, pentru că aveam un etaj distanță – la parter era Facultatea de Drept și la etajul 1 era Facultatea de Științe Politice. Am fost în situația să cer voie profesorilor să plec dintr-un examen mai repede, ca să dau, să urc la etaj pentru a lua și examenul celălalt.
„Mă bucur foarte mult că am avut această dorință și am dus-o până la capăt. Bunicul meu, Ioan Cioabă, a fost deportat în lagărele din Transnistria și el nu a putut, n-a avut posibilitatea să facă școală, și de foarte multe ori era întrebat de politicieni, de ziariști, la conferințele de presă – Domnule Cioabă, ce pregătire aveți? Toți din clasa politică îl sancționau cu lucrul acesta. Și atunci am spus că va veni vremea când eu voi prelua frâiele comunității și nu vreau să mi se spună că nu am școală”, a adăugat regele romilor.
„Acum, nimeni din comunitate, și din cei cu care avem relații politice și economice, nu poate să spună că nu avem și oameni școliți. Le spun tinerilor mereu, că dacă eu, la 38 de ani, m-am întors la școală și am avut o afacere, am avut familie, aproape că-mi realizasem tot ceea ce aveam în plan, dar mi-am dat seama că fără școală nu putem să facem absolut nimic. Și mă bucur că pot să prezint aceste diplome, să știți că sunt de mare folos. Reprezint membrii comunității în anumite procese, le dau asistență juridică, iar de partea cealaltă, politică. Vă dați seama că m-a ajutat foarte mult o școală politică în demersurile pe care le întreprind”, a conchis Cioabă.
Editor : Liviu Cojan
