Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 24 ianuarie

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

1859 – UNIREA PRINCIPATELOR 

Are loc unirea principatelor române prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova și în Țara Românească. Marile puteri europene sunt puse în fața faptului împlinit. 

Asta deoarece acordul statelor era pentru o unire mai degrabă formală, cu un stat care să aibă doi domni. Dar alegerea aceluiași om la Iași și București nu era interzisă.  

Cuza a început procesul de formare al unui stat unit românesc. Alegerea colonelului moldovean a fost mereu o soluție temporară. Un domn străin era varianta dorită. 

1935 – REVOLUŢIA BERII 

Un magazin din Richmond, statul american Virginia, a început să vândă un produs unic în lume la acea vreme: bere la cutie. Producătorul era o berărie din New Jersey. 

Lotul inițial a fost de doar 2.000 de cutii, în cazul în care acest experiment ar fi eșuat. Nu a fost cazul. Berea la cutie a fost un succes. Dozele nu se spărgeau ca sticlele. 

În statul american Massachusetts există și un muzeu al cutiilor de bere. Sunt de peste 5.000 de exponate. Locul e pe lista celor mai ciudate muzee din SUA. 

1984 – PRIMUL MODEL DE MAC 

Acum 42 de ani Apple punea la vânzare primul model Macintosh. Presa vremii scria că era o revoluție. Ecranul și unitatea erau incluse, avea mouse și interfață grafică. 

Macintosh a fost primul calculator care avea aceste caracteristici și care s-a vândut în număr mare. 50.000 de bucăți au fost comercializate în SUA în 74 de zile. 

Acest prim Mac a fost popularizat și printr-o reclamă celebră, apărută în timpul Superbowl din 1984 și făcută de Ridley Scott. Linia Macintosh a durat până în 1997. 

Editor : A.C.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *