Ministra Mediului Diana Buzoianu a fost chemată de AUR în plenul de luni al Camerei Deputaților, pentru a da explicații cu privire la criza apei din Prahova. În timpul dezbaterilor, atât AUR cât și PSD i-au cerut să plece acasă. „Demisia!”, s-a strigat din sală.
„Așa arată Rusia, de asta trebuie să ne protejăm!”
ACTUALIZARE 16:50 Diana Buzoianu le-a transmis parlamentarilor AUR, care scandau „demisia” în sală, că „așa arată Rusia”, precizând că nu știu să citească un document.
„Degeaba urlați, că doar asta știți să faceți. Habar nu aveți să citiți un document. Sunteți ca un casetofon stricat. Așa arată Rusia”, a spus ministra Mediului.
ACTUALIZARE 16:45 Și reprezentanții PSD i-au cerut ministrei Diana Buzoianu să plece acasă.
„În semn de respect pentru oamenii care nu au apă, pentru elevii care au intrat online, pentru profesorii care au avut grijă de elevii lor, pentru pacienții și medicii din spitalele afectate și pentru toți ceilalți, pentru agențiile economice care au suferit și suferă în continuare, și pentru primarii tuturor localităților afectați de alimentarea cu apă potabilă — cei care nu au nicio vină, dar care, de fiecare dată, pun sufletul pentru comunitatea pe care o conduc — am crezut că astăzi nu vom mai avea parte de „ora ministrului”, pe motiv că doamna ministru și-ar da demisia.
Onestitatea, însă, am constatat cu părere de rău, nu vine la pachet cu jurământul de credință pe care fiecare dintre cei care jură pentru o funcție îl face”, a transmis deputata Grațiela Gavrilescu, din grupul parlamentar al PSD.
Aceasta i-a mai transmis ministrei că trebuia să fie responsabilă, moment în care în sala de plen s-a stricat „Demisia!”.
„Cum crezi că poți să-ți speli, fără apă, propria vină?”, a mai transmis deputata PSD.
„Nu aveți ce căuta în scaunul de ministru”
ACTUALIZARE 16:35 „Nu aveți ce căuta în scaunul acesta de ministru. De vină nu sunt extremiștii, nu sunt rușii, așa cum ați încercat să induceți mai devreme, ci propria dumneavoastră incompetență. Nu aveți ce căuta acolo și mulți îmi dau dreptate”, a transmis George Simion, de la tribuna Parlamentului.
Știrea inițială
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit, luni, programul dezbaterii solicitate de grupul parlamentar AUR, în plen, la Ora Guvernului, unde a fost chemată Diana Buzoianu.
Tema dezbaterii, potrivit documentului aprobat de conducerea Camerei Deputaților este „Dezastrul administrativ de la acumularea Paltinu: încălcări ale normelor de sănătate publică, risc energetic naţional şi responsabilitatea Ministerului Mediului în gestionarea unei crize scăpate de sub control”.
Diana Buzoianu a declarat, joi seara la Digi24, că nu îşi dă demisia în urma scandalului privind întreruperea furnizării apei potabile în localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, ea arătând că responsabilitatea nu se află la minister, ci la instituţii de la nivel local, unele create pentru a oferi nişte sinecuri unor persoane.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri la Palatul Victoria, că un ministru nu poate să îşi asume răspunderea pentru deciziile pe care le iau oamenii din subordinea sa.
În conferința de presă de vineri, 5 decembrie, referitor la criza apei din Prahova, Ilie Bolojan a transmis că a cerut ministrei Mediului, Diana Buzoianu, ca până la începutul săptămânii următoare să completeze raportul cu privire la responsabilități. Șeful Executivului a mai precizat că nu este „timp să schimbăm caii în mijlocul apei”.
Editor : Ana Petrescu
