Xi Jinping știa ce urma să se întâmple, s-a pregătit în consecință și nu va lăsa această criză provocată de președintele Trump să treacă nefolosită, scrie The Times într-o analiză potrivit căreia China se conturează a fi marele câștigător al războiului pentru Strâmtoarea Ormuz, dacă va putea transforma acest armistițiu, inevitabil șubred, într-un avantaj geopolitic durabil care să reducă influența americană în Orientul Mijlociu și în regiunea Indo-Pacific.
La Beijing va exista scepticism cu privire la durabilitatea acordului. Președintele Trump a emis alte două ultimatumuri de „două săptămâni” către Iran începând din februarie; încă unul în conflictul Iran-Israel din iunie; și încă unul către Rusia anul trecut, care avea scopul de a ieși din impasul din Ucraina.
China părea inițial să fie puternic afectată de decizia Iranului de a închide strâmtoarea prin care trece o mare parte din petrolul mondial. Ca exportator important de mărfuri, Beijingul are un interes major în asigurarea unei treceri maritime fără probleme.
Însă, începând de luna trecută, a beneficiat de un ordin, emis de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), care a preluat controlul asupra căii navigabile, de a permite navelor cu destinația China să treacă fără a plăti taxă.
Totuși, chiar și acest proces este lent și complicat. De obicei, detaliile privind nava și încărcătura sunt transmise prin intermediul unui intermediar către IRGC chiar înainte de plecare. Detaliile sunt verificate, se emite un cod, iar acest cod este transmis prin radio. Dacă este aprobat, o mică ambarcațiune a IRGC escortează nava prin strâmtoare, dar nu înainte ca unele petroliere non-chineze să confirme transferul taxelor de trecere în valoare de milioane de dolari.
Acest proces complex este conceput pentru a ocoli diferite niveluri de sancțiuni împotriva Iranului, iar o mare parte din banii chinezi ajung în conturi controlate de IRGC sau de Ministerul Apărării iranian. Este un proces greoi, iar Beijingul ar dori ca un eventual acord de pace final să pună achizițiile de petrol din Iran pe o bază mai formală.
Dar angajamentul său față de statul polițienesc condus de IRGC este total. China consideră că Trump este hotărât să-i erodeze relațiile cu Rusia, Iranul, Coreea de Nord și Venezuela, diluând astfel provocarea pe care acestea o reprezintă pentru ordinea mondială condusă de SUA. Beijingul va avea nevoie de astfel de alianțe dacă dorește să absoarbă Taiwanul în curând fără a rămâne izolat pe plan internațional.
Sprijinul Chinei pentru IRGC face parte din această strategie. Ministrul de interne al Iranului a vizitat colegiul de securitate chinez în decembrie anul trecut, unde ofițerii IRGC sunt instruiți cum să folosească tehnicile chineze de recunoaștere facială pentru a suprima tulburările interne. Până în ianuarie, IRGC folosea echipamentul pentru a aresta protestatarii la domiciliu, la o săptămână după ce aceștia fuseseră identificați de echipamente de supraveghere ascunse în camerele de trafic.
Din perspectiva Chinei, Trump a dezvăluit o slăbiciune declarând că SUA nu au niciun interes strategic în Ormuz, întrucât nu depind de importurile de petrol. Președintele american părea să creadă că SUA s-ar putea retrage din criză imediat ce aliații ar fi de acord să preia controlul asupra strâmtorii. Trump pare să fie încă surprins că Iranul păstrează controlul asupra căii navigabile.
China, în schimb, se aștepta de mult ca Iranul să preia controlul asupra strâmtorii pentru a o folosi ca pârghie politică. Acest lucru a fost în concordanță cu modul în care Beijingul și-a folosit dominația globală asupra pământurilor rare anul trecut pentru a-l forța pe Trump să renunțe la tarifele mai mari aplicate mărfurilor chinezești.
China și aliații săi pot părea pentru occidentali un club de răufăcători din benzile desenate Marvel, dar ei înțeleg un principiu de funcționare de bază al președintelui SUA: Trump cedează când atenția îi este captată de scăderea prețurilor acțiunilor și a obligațiunilor de stat.
Președintele Xi, la cârma unei națiuni comerciale uriașe, știa ce urma: a acumulat rezerve mari de petrol, suficiente pentru a face față unei crize energetice prelungite. Mai mult, China a început deja să se facă mai rezistentă la crizele din Orientul Mijlociu.
Se anticipează un boom al energiei regenerabile și al vehiculelor electrice, ambele fiind puncte forte ale exporturilor chineze.
Analiștii observă o schimbare prin care Republica Populară devine exportatoare nu doar de vehicule electrice și panouri solare, ci și de produse ale economiei bazate pe cunoaștere, precum tehnologia informației și comunicațiilor, analiza datelor și serviciile de inginerie.
China nu lasă această criză inspirată de Trump să treacă nefolosită. Și pe plan diplomatic, ea este în mișcare, insistând să fie prima națiune din Asia-Pacific care conduce organismul ONU responsabil de marea liberă și guvernanța oceanelor. China acționează pentru a umple vidul de leadership global lăsat de SUA.
Luna viitoare, Trump se îndreaptă spre Beijing. S-ar putea să se aștepte să întâlnească liderul unei alianțe rănite de autocrați — un Xi încolțit, care nu poate face mai mult pentru a apăra Iranul fără a-și îndepărta statele mai importante din Golf, alături de o Rusie care încă sângerează pe câmpul de luptă și un Iran care este bombardat.
În schimb, Xi va da de înțeles că salută deschiderea strâmtorii prin diplomație, dar nu are nicio intenție de a-l scoate pe Trump dintr-un război care pare să nu ducă nicăieri.
Editor : B.E.
