Daniel Funeriu propune schimbarea Evaluării Naţionale: examene din patru arii şi medii ponderate pentru admiterea la liceu

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, a criticat actualul model de Evaluare Naţională, care testează elevii doar la limba română şi matematică, susţinând că acesta produce efecte negative asupra întregului curriculum.

„Nicio materie neevaluată nu este o materie neînvăţată”, a afirmat el în emisiunea Viitor pentru România, de la Prima News, explicând că elevii şi profesorii se concentrează aproape exclusiv pe disciplinele evaluate, scrie News.ro.

El a vorbit despre apariţia unui „curriculum paralel” şi despre dezechilibrele din şcoli: „Profesorii de mate şi română ajung mai importanţi decât ceilalţi, ceea ce creează o distincţie nesănătoasă în sistem”.

Propunerea: patru arii de evaluare

Funeriu propune ca examenul de la finalul gimnaziului să includă patru arii: română, matematică, ştiinţe şi umanioare.

„Degeaba predăm istorie, geografie, fizică, chimie, dacă evaluăm doar româna şi matematica”, a spus el, pledând pentru o evaluare comprehensivă.

Medii ponderate şi orientarea elevilor

O altă componentă este introducerea mediilor ponderate, adaptate profilului fiecărui liceu. Astfel, un liceu real ar putea acorda pondere mai mare matematicii şi ştiinţelor, iar unul umanist disciplinelor de profil.

„Nu vreau să am la mate-fizică un elev care are 8 la matematică şi 10 la română în faţa unuia care are 9 la matematică”, a explicat Funeriu.

Sportul şi artele ca bonus educaţional

Funeriu a propus şi introducerea sportului şi artelor ca bonus la media de admitere. „Avem mari probleme cu obezitatea la copii. De ce să nu stimulăm sportul?”, a spus el, adăugând că între doi elevi cu rezultate egale, performanţa sportivă ar putea face diferenţa.

Impactul asupra echităţii şi calităţii educaţiei

Potrivit fostului ministru, reforma ar duce la o orientare mai bună a elevilor şi la creşterea seriozităţii în învăţare. „Mai multă rigoare în evaluare duce automat la mai multă seriozitate”, a afirmat el.

 

Editor : Sebastian Eduard

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *