Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu afirmă, după ce a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania, că, în cazul celor româneşti, grafica este mai potrivită pentru o revistă pentru copii decât pentru o disciplină care pretinde rigoare intelectuală, elevii fiind supuşi unui „asalt vizual”. „Avem manuale ale căror pagini par concepute pentru imprimat pe tricouri, nu pentru înţeles în clasă”, spune Funeriu, care are şi un mesaj pentru actualul ministru, Mihai Dimian.
„Dacă vrem elevi capabili să gândească profund şi să susţină o idee până la capăt, trebuie să le oferim spaţiu pentru concentrare. Nu un spectacol permanent. E şcoală. Nu e Disneyland”, conchide Funeriu.
„Nu am luat în viața mea calmante, dar simt că am nevoie acum”, spune.
Pe pagina sa de Facebook, el prezintă următoarele concluzii:
1) majoritatea celor din România te bombardează cu „reține!”, „aplică!”, „experimentează!”, „verifică!”, culori, imagini peste tot, bref, atât de multe elemente care pur și simplu nu permit creierului (meu) să se concentreze asupra textului -care până la urmă e esența-. Grafica, în majoritatea lor, e mai potrivită pentru Disneyland decât pentru o chestie serioasă, precum știința. Nu știu cine a venit cu ideile astea cu „aplică!”, „reține!”, „verifică!”, dar i-aș recomanda data viitoare să ia niște calmante înainte de a lansa idei despre manuale. Nu mai lipsește decât să oblige profesorul să se îmbrace în clovn și gata, școala-circ devine o realitate aplaudată în cor de mămicile stăr-biniste.
2) Multe manuale din România au texte foarte bune. Texte: păcat că sunt ascunse într-o mare de exclamații, poze colorate și total irelevante care pur și simplu te sufocă.
3) Manualele din Franța sunt cele mai nașpa: pur și simplu nu am putut urmări firul logic al textelor, atât bombardament cu iamgini colorate și irelevante. Și am încercat. Sunt șocat de cum s-a degradat sistemul francez de când l-am parcurs eu.
4) Manualele din Germania au un bun echilibru între sobrietate științifică și claritate grafică. Necesită profesori bine pregătiți. Aș vrea să fiu acum elev într-o școală bună în Germania.
Mesaj pentru actualul ministru
„Domnule ministru Mihai Dimian, nu știu în ce stadiu se află acum elaborarea manualelor, dar vă rog să reintroduceți un principiu simplu: manualul trebuie să ajute elevul să gândească, nu să-l bombardeze vizual. Excesul de stimuli nu creează interes, ci oboseală cognitivă. Dacă vrem elevi atenți și profunzi, trebuie să le oferim spațiu pentru concentrare, nu un spectacol permanent. E școală, nu e circ!”, spune Funeriu.
„Există o diferență fundamentală între a ilustra un concept și a decora o pagină. Primul ajută înțelegerea. Al doilea o împiedică. Un manual de știință nu trebuie să fie arid, dar trebuie să fie, înainte de orice, serios.
Dacă cineva vă spune de acum înainte că exclamații istrice și patchworkuri colorate în manuale sunt o soluție pentru a interesa elevii, e un bou. Mare bou”.
Editor : Sebastian Eduard
