Cum să ne rescriem destinul prin puterea minții. Alina Feder dezvăluie la Altceva cu Adrian Artene ”magia” stării Theta

Moderator Sebastian Radu
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Sâmbătă, 25 aprilie 2026, începând cu ora 19:00, comunitatea podcastului „Altceva cu Adrian Artene” este invitată la o ediție specială care promite să demoleze barierele dintre ceea ce considerăm „imposibil” și realitatea biologică a minții noastre. Invitata ediției este Alina Feder, instructor certificat în theta healing, o voce care îmbină experiența a peste 10 ani pe drumul spiritualității cu rigoarea dovezilor științifice.

De profesie inginer chimist, Alina Feder nu vorbește doar din perspectivă teoretică. După un deceniu dedicat propriei vindecări și explorării spiritului, ea a reușit să demonstreze că mintea umană are o putere nebănuită.

„Noul episod Altceva explorează acea frontieră invizibilă dintre știință și spirit. Invitata mea a studiat ani în șir reacțiile chimice, pentru ca mai apoi să descopere că reacția cea mai puternică are loc în profunzimea minții noastre, în starea Theta. Este persoana care ne învață că imposibilul este, de fapt, doar o convingere limitativă ce așteaptă să fie ștearsă și ne arată, de asemenea, cum să ne rescriem destinul prin puterea minții. Vom călători în Univers și vom căuta să înțelegem esența sufletului”, a declarat jurnalistul Adrian Artene.

În cadrul dialogului, Alina Feder împărtășește momente de o vulnerabilitate rară, dar și revelații care pot schimba viața celor care le ascultă. Episodul de sâmbătă este un adevărat ghid practic de transformare. Discuția va parcurge teme esențiale pentru echilibrul omului modern:

  • instrumentele transformării: rolul crucial al credinței și al intenției
  • starea Theta și rugăciunea: cum potențează „Tatăl nostru” procesele de vindecare
  • vindecarea emoțională: tehnici pentru dizolvarea fricii și a furiei
  • abundența financiară: tehnica de atragere a prosperității prin remodelarea gândirii
  • dincolo de vizibil: ritualul pentru eliminarea blestemelor și a magiei negre
  • sănătate: ce afecțiuni pot fi ameliorate prin metoda Theta Healing

Nu ratați o întâlnire care vă va reseta convingerile despre limitele minții umane! Premiera va avea loc sâmbătă, 25 aprilie, ora 19:00, pe canalul oficial de YouTube „Altceva cu Adrian Artene”.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *